воскресенье, 12 декабря 2010 г.

Investigație: Vrăjitoarele din Republica Moldova


Ce face o femeie când are un necaz sau, şi mai rău, când o rod îndoielile? Cu siguranţă aţi avut de-a face cu vreo prezicătoare măcar o dată, iar dacă nu, atunci probabil cineva apropiat le-a trecut pragul. Sondajele neoficiale, dar şi statisticele confirmă această ipoteză. Stella Jemna a încercat să afle de ce aleg femeile să meargă la ghicitoare.
Poveştile celor care ajung la ghicitoare parcă sunt trase la indigo. Deseori, se confruntă cu probleme cărora nu le pot găsi soluţii, iar odată ajunse la ghicitoare, li se spune că au farmece făcute, blesteme sau, eventual, duşmani. De obicei, una din soluţii e dezlegatul prin magie, care costă bani grei şi se sfârşeşte în multe cazuri cu datorii enorme şi acuzaţii de escrocherie.
Totuşi, puţini dintre cei cu care am discutat, inclusiv funcţionari publici, procurori, poliţişti, dar şi oameni din stradă, acceptă că fenomenul a căpătat anvergură şi reprezintă o problemă în Moldova.
Încă mai puţini au avut curajul să recunoască direct că au fost înşelaţi şi abia câţiva s-au adresat organelor abilitate.
Fetele ştiu de ce
Prima cauză care aduce femeile la uşa ghicitoarelor este necazul din dragoste. Relaţiile de familie, sănătatea sau afacerile stau la rând în listă.
Angela, o tânără din Chişinău, avea nevoie de un răspuns la problemele ei în viaţa afectivă, aşa că a mers la doamna Nina, din sectorul Buiucani. Contactele ei le-a găsit într-un ziar.
Odată intrată în locuinţa acesteia, a văzut o sumedenie de icoane atârnând pe pereţi. Acest fapt i-a dat Angelei încrederea că doamna Nina ar fi o femeie religioasă. A urmat un şir de întrebări, după care ghicitoarea i-a deschise cărţile de tarot şi Angela a auzit în mare parte lucrurile pe care tocmai le spusese.
Femeia i-a explicat că are farmece făcute, iar unica protecţie ar fi un talisman care costă 800 lei, şi care o va face fericită şi bogată. Pentru că fata avea la ea doar 50 de lei, n-a făcut altceva decît să plătească pentru şedinţă. 
Costul fericirii
O altă femeie cu care am vorbit este Veronica. La 3 ani de căsnicie, se confrunta cu tensiuni în relaţiile familiale, de aceea a apelat la o prezicatoare din Durleşti. Aici, acelaşi scenariu ca şi în cazul Angelei: un şir de întrebări, după care cărţile de tarot au arătat mereu farmece şi cununii legate.
Pare greu de înţeles cum ar putea avea cununiile legate o femeie care e deja căsătorită de ceva timp… Îndoelile Veronicăi s-au confirmat atunci când vrăjitoarea i-a cerut pentru dezlegări şi celelalte ritualuri suma de 3 000 de lei. Tânăra spune că n-a plătit…
Olga, în cel de-al treilea caz, este o femeie care lucrează de ani buni în calitate de contabilă. Cu toate acestea, spiritul practic nu i-a semnalat niciun pericol, ea căzând de două ori în plasa ghicitoarelor.
Avea 30 de ani când a început să creadă în superstiţii şi tot felul de vrăjeli, mai ales că nu era căsătorită. Acum are 36 şi tot nu şi-a găsit ursitul, deşi ghicitoarele i-au promis o căsătorie neîntârziată pe la 32 de ani. În toţi aceşti ani, a cheltuit peste 10 mii de lei pe ghicit.
Experienţa personală
Pentru a face un experiment, am mers la 5 ghicitoare prin Chişinău. Le-am ales aleatoriu dintr-un ziar de publicitate. Legenda la toate a fost că m-am despărţit de persoana dragă şi sufăr (deşi în realitate totul este în regulă).
Prima la care am fost era o doamnă de 35-37 de ani, care ghicea din priviri. În afara de mine, la coadă mai aşteptau circa 30 de persoane. După 4 ore de stat în rând, m-am pomenit faţă în faţă cu clarvăzătoarea.
Nu a folosit cărţi sau alte „unelte” şi nici nu m-a descusut despre viaţa mea. După ce i-am înşirat povestea lacrimogenă, am aşteptat să aud că „mi-i făcut”. Ghicitoarea însă a reacţionat contrar aşteptărilor, negând. Apoi, femeia a răspuns foarte repede la întrebările pe care i le-am pus.
Întrebările standard, pe care le-am pus şi următoarelor ghicitoare, au fost:
—Câţi copii voi avea? – Mi-a spus că trei. (n.a. acum nu am niciunul)
—Vârsta la care mă căsătoresc? – La 27-29 de ani. (n.a. încă nu am împlinit această vârstă)
—Câte căsnicii voi avea? – Una.
—Câţi ani voi trăi? – 86 de ani.
Nu puteam verifica dacă aceste răspunsuri sunt adevărate, dar am întrebat ca să pot compara cu răspunsurile celorlalte ghicitoare. 
Următoarea a fost o ghicitoare de etnie romă de la Buiucani. Ea ghicea în tarot. Auzind despre iubit, a confirmat ipoteza despărţirii şi mi-a atribuit diagnosticul de „singurătate în suflet”. Până aici, s-a prins în plasă. Chiar dacă n-a spus nimic despre dezlegat, detaliile pe care le aducea erau general aplicabile.
Totuşi, cu un lucru a nimerit, când m-a întrebat: „Cu televidenia, cu şi ai? Cu jurnalism cu şi ai, cu hârtii?“. Am recunoscut că lucrez cu multe documente (ceea ce e adevărat), însă am tăcut despre jurnalism, pentru a nu compromite experimentul.
La întrebările standard enumerate mai sus a răspus evaziv: despre copii mi-a răspuns că doar Dumnezeu dă copii şi ea despre aceasta nu vorbeşte. Cât despre vârsta la care mă voi căsători sau câţi ani voi trăi, n-a dat nicio cifră.
 Scenarii şi preţuri
 Celelalte două ghicitoare cu care m-am întâlnit ghiceau la fel în tarot. Ambele au stabilit că m-am despărţit de iubit, iar cauzele destrămării relaţiei ar fi farmecele. În urma „diagnosticului”, soluţia a fost invariabil dezlegatul. Una mi-a cerut 1.500 de lei, plus lumânări şi alte obiecte necesare magiei. Cealaltă, să-i las măcar 500 de lei ca să înceapă ritualul de rugăciuni pentru dezlegare.
La întrebările standard, doar una din şamance a avut un răspuns că voi trai până la 86 de ani (ceea ce a coincis cu cifra pe care am auzit-o la prima ghicitoare).
Pentru diversitate, am încercat şi ghicitul în cafea, în sectorul Ciocana al capitalei. Telefonul ei l-am pescuit tot din acel ziar de publicitate. Prezicerile ghicitoarei au fost mai mult deducţii logice decât vreo magie. La urmă, tot ce am înţeles de la ea a fost că din ghicit şi-a făcut o reparaţie modernă în apartament.
În total, experimetul cu cele 5 ghicitoare m-a costat 400 de lei – între 50 şi 100 de lei pentru fiecare şedinţă, bineînţeles fără dezlegat. Pentru procedurile de dezlegare ar fi trebuit să dau cel puţin 2.000 de lei.
Ce spune litera legii?
 Având în vedere numărul mare de înşelăciuni în acest domeniu, am apelat la poliţie pentru informaţii suplimentare. Însă ceea ce spun forţele de ordine e cel puţin surprinzător.
Vlad Ceban, şeful Poliţiei Criminale din sectorul Buiucani, ne-a spus că în experienţa sa, pe parcursul anilor 2001 – 2010, doar două victime au depus plângere împotriva ghicitoarelor. „În urma anchetelor şi a proceselor de judecată, păgubitelor li s-au întors banii”, spune poliţistul, însă nici vorbă de achitarea prejudiciului moral.
Experţii jurişti spun că există anumite prevederi ale Codului Penal (pentru escrocherie) şi Contravenţional (art. 263 şi 356) prin care falsele prezicătoare ar putea fi trase la răspundere.
 Publicitate „ocultă” şi nu prea
 Deşi serviciile prestate de ghicitoare sunt deseori dubioase şi la limita legalităţii, totuşi majoritatea ziarelor nu ezită să le publice anunţurile.
Cel mai mare ziar de publicitate din Moldova are chiar o secţiune aparte destinată acestor anunţuri. La solicitarea noastră de a oferi o statistică a numărului de anunţuri de-a lungul timpului, publicaţia a refuzat să ofere astfel de cifre, sugerându-ne să numărăm singuri.
Aşadar, am făcut o analiză comparativă, luând aleatoriu un număr al ziarului din martie 2007 şi altul din aceeaşi perioadă din 2010. Surprinzător sau nu, am constatat că numărul lor este în creştere. Dacă în martie 2007 această rubrică avea 24 – 28 de anunţuri, atunci în martie 2010 numărul lor a s-a dublat şi a depăşit cifra de 40.
 Totuşi, de ce alegem ghicitul şi nu psihologul?
 În pofida situaţiei legale obscure şi a mărturiilor de şarlatanie care încojoară acest „business” al ghicitului, totuşi publicul preferă să-şi asume riscul financiar caracteristic, decât să meargă la un psiholog profesionist. Dovadă sunt şi rândurile, uneori foarte mari, pe care le-am văzut la „cabinetele” clarvăzătoarelor.
 


109 комментариев:

  1. Elenae urit sa furi informatsia fara sa dai sursa..te-as sfatui s-o faci..Stella Jemna, autoarea acestei investigatsii

    ОтветитьУдалить
    Ответы
    1. .În viața noastră simplă, dragostea joacă un rol foarte specific. Acum suntem capabili să vă facem viața amoroasă sănătoasă și nu are spațiu pentru nicio problemă de tip. Toate acestea sunt posibile cu ajutorul PACEFUL HOME OF SOLUTION. M-a ajutat să fac o vrajă care l-a adus înapoi pe iubitul meu pierdut de mult timp în 48 de ore, care m-a părăsit pentru o altă femeie. îl puteți contacta și pe ( peacefulhome1960@zohomail.com ) sau WhatsApp ( +234 810 410 2662 ) . și fii fericit pentru totdeauna așa cum sunt acum cu experiența lui.

      Удалить
  2. Sursa: https://moldovacrestina.md/ce-spune-biblia-despre-ghicit-si-vrajitorie/

    Dumnezeu condamnă categoric ghicitul şi vrăjitoria

    ОтветитьУдалить
    Ответы
    1. Nu e chiar adevarat, in biblie apostolul Pavel spune ca proorocia e binevenita la Dumnezeu (putem in mod subiectiv sa afiliem proorocia cu ghicitul)

      Удалить
  3. Buna ziua vreau sama despart de soțul meu nul nul iubesc si vreau să mă despart

    ОтветитьУдалить
  4. Eram total ruptă când dragostea vieții mele m-a părăsit, a fost atât de greu pentru mine, aproape că am renunțat dacă nu pentru un prieten care m-a îndrumat către un vrăjitor foarte bun și puternic care a readus dragostea vieții mele în spațiu. de 3 zile, chiar acum iubitul meu ma trateaza cu atata dragoste si grija, nu stiu prin ce problema treci dar cu ce a facut DR DAWN pentru mine stiu ca te poate ajuta, nu ezita sa iei legatura cu el dacă ai nevoie de ajutor. Dr.DAWN
    De asemenea, este specializată în următoarele probleme:...
    1. Vraja de dragoste și recuperarea fostului tău.
    2. Vrajă sexuală și vrajă de fertilitate.
    3. Vraja succesului și vraja răzbunării.
    4. Vraja de protecție și vraja de divorț. îl poți contacta cu ușurință pe WhatsApp: +2349046229159 e-mail: dawnacuna314@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  5. Am fost frustrat și devastat când soțul meu a cerut divorțul. Apoi l-am contactat pe Dr. DAWN, după ce am văzut o mulțime de mărturii despre modul în care Dr. DAWN a ajutat atât de mulți oameni să restabilească pacea în căsnicia și relația lor,
    De asemenea, am văzut cum a tratat diferite boli și a ajutat puțini oameni să trateze infertilitatea și am decis să-l contactez pentru ajutor,
    Mi-a promis că mă va ajuta când după ce i-am explicat totul, i-am oferit tot ce mi-a cerut și și-a făcut treaba, acum soțul meu mă iubește atât de mult și mă tratează cu grijă. Casa mea este atât de liniștită și plină de fericire, totul datorită doctorului DAWN,

    Contactați-l dacă în prezent aveți vreo problemă. El este WhatsApp: +2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  6. DR Larry este singurul doctor puternic și sincer de pe Internet,
    Am contactat 3 medici diferiți și mi-au luat banii și nu au făcut nimic pentru a-mi rezolva problemele, până când am întâlnit un prieten care mi-a prezentat doctorul Larry,
    I-am explicat situația mea, mi-a promis că totul va fi bine în 5 zile dacă urmez instrucțiunile, acum sunt foarte bucuros pentru că soțul meu s-a întors și totul este perfect în regulă și trebuie să spun că familia mea este una dintre cea mai fericită familie din lume în acest moment, totul datorită doctorului Larry,
    Nu ezitați să-l contactați pentru orice fel de ajutor: Whatsapp: +2349045968228

    E-mail: doctorlarry268@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  7. Bună, mă numesc Sally, logodnicul meu s-a despărțit de mine luna trecută, am fost atât de trist că m-am schimbat complet, nu mâncam și nu vorbeam cu nimeni, plângeam mult, eram atât de deprimat și stresat încât am Mi-a fost frică că voi ajunge la spital din cauza stresului și a depresiei, până când într-o zi am căutat online sfaturi pentru a-mi recupera iubitul Pentru că îl iubesc și țin la el profund și vreau doar să fim împreună ca un cuplu și vreau să dăm o veșnicie, Apoi am găsit un vrăjitor puternic numit LORD DAWN cum a rezolvat atâtea probleme de relație și a vindecat atâtea boli, Apoi l-am contactat pe Whatsapp, LORD DAWN mi-a spus că logodnicul meu se va întoarce Mie la 24 de ore după ce l-a vrăjit, nu am crezut niciodată până când logodnicul meu m-a sunat la telefon și mi-a spus că vrea să ne întoarcem și să trăim fericiți împreună pentru totdeauna și acum suntem împreună în pace și în fericire, sunt atât de fericit acum că LORD DAWN m-a ajutat să-mi aduc finanțele înapoi. Mulțumesc mult LORD DAWN vă poate ajuta, de asemenea, dacă aveți orice problemă de relație sau probleme de boală, contactați-l pe Whatsapp: +2349046229159

    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  8. Pot spune cu mândrie tuturor că căsătoria mea este una dintre cele mai bune căsnicii din întreaga lume în acest moment, DR DAWN a adus pace, dragoste și fericire în căsnicia mea cu o puternică vrajă de dragoste, totul datorită Dr Dawn, Contactați-l dacă aveți nevoie ajuta la restabilirea liniștii în căsnicia/relația ta, el te va ajuta cu siguranță, chiar dacă vrei să vindeci orice fel de boală sau vrei să rămâi însărcinată. Are ritual și vrajă pentru orice. Contactul este numărul Whatsapp: +2349046229159
    Gmail: dawnacuna314@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  9. Am divorțat de 2 ani. Am suferit pentru asta cu singurătate și dureri și am aruncat o mulțime de bani în căutarea ajutorului pentru că era greu să funcționez fără familia mea completă. L-am găsit pe doctorul Ilekhojie printr-un prieten comun și am luat legătura cu el. Mi-a arătat dovada cuiva care tocmai a obținut rezultate, iar prietena mea mi-a spus că ea a avut succes. Am încredere deplină în el pentru că spiritul meu mi-a dat semn că el este autentic. Mi-a cerut detalii și a făcut un ritual pentru a ne împăca din nou împreună. M-a rugat să aștept ca soțul meu să se întoarcă a treia zi și s-a întâmplat exact așa cum a spus el. Au trecut 4 luni și totul merge mai bine decât mi-am imaginat. Îți mulțumesc Dr. Ilekhojie pentru ajutor. De asemenea, puteți obține ajutor de la Dr Ilekhojie prin e-mailul său direct: gethelp05@gmail.com sau WhatsApp/Viber +2348147400259

    ОтветитьУдалить
  10. Mi-am pierdut iubitul și am avut nevoie de ajutor până m-am întâlnit cu dr. Ilekhojie și m-a asigurat că îmi voi avea iubitul înapoi în două zile după ce a efectuat un ritual de împăcare. Iubitul meu, care nu m-a sunat de mult timp, a sunat și și-a făcut scuze pentru ruperea inimii și a spus că este dispus să-și dedice restul vieții cu mine. Acum, amândoi trăim o viață fericită și dragostea noastră este mai puternică decât așa cum era înainte de despărțirea noastră.. Toate mulțumim Dr. Ilekhojie pentru împăcarea cu iubitul meu. Mai jos este numărul și vă asigur că, deoarece al meu a funcționat pentru mine, cu siguranță vă va ajuta și pe dvs. E-mail: gethelp05@gmail.com sau sună-l sau pe Whatsapp la +2348147400259

    ОтветитьУдалить
  11. Soțul meu ne-a lăsat pe mine și pe copiii mei pentru o altă femeie mai în vârstă. Nu mi-a fost atât de ușor.. Îmi iubesc atât de mult soțul și nu mi-am pierdut speranța și m-am tot rugat și Dumnezeu în sfârșit mi-a răspuns rugăciunilor, cu ajutorul doctorului Dawn, și mi-a adus soțul înapoi cu atâta dragoste și grijă și trăim fericiți împreună ca o singură familie. Apreciez foarte mult munca ta bună, domnule... Dumnezeu să te binecuvânteze, dacă și tu ai probleme similare, așa cum vrei să-ți readuci iubitul.
    *Dacă vrei o vrajă de răzbunare.
    *Dacă vrei un ritual de vrajă pentru sarcină.
    *Dacă vrei să obții Puteri din univers.
    *Dacă vrei să câștigi la loterie - cazul Curt.
    E.t.c.
    Contactați Dr Dawn pentru ajutor: Whatsapp: +2349046229159

    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  12. vreau sa multumesc Dr. Ajayi pentru lucrurile bune pe care le-a făcut pentru mine, deși nu sunt sigur dacă acesta este cel mai bun forum pentru a-mi arăta bucuria și fericirea pentru ceea ce a făcut pentru mine, nu-mi pot ascunde fericirea și Bucuria. Prin urmare, trebuie să o împărtășesc cu oamenii, căsnicia mea s-a prăbușit acum aproximativ doi ani și am încercat tot ce am putut, dar fără rezultat. Am văzut o postare și o mărturie despre lucrurile bune Dr. Ajayi a făcut-o, așa că am decis să încerc. Deși a fost întotdeauna un om ocupat când a răspuns la mesajul meu pe WhatsApp, mi-a dat o săptămână pentru ca căsnicia mea să fie restabilită, așa cum a spus că mi-a fost restabilită căsnicia, soțul meu s-a întors acasă pentru a cere iertare și de atunci am am trăit fericit cu soțul meu. Sunt atât de recunoscător Dr. Ajayi, dacă aveți nevoie de serviciul Dr Ajayi Puteți e-mail: drajayi1990@gmail.com sau WHATSAPP / telefon mobil +2347084887094 Dacă aveți nevoie de asistență spirituală.

    ОтветитьУдалить
  13. Viața mea s-a schimbat în bine de când am început să lucrez cu Dr. Ilekhojie. De când am avut fiul meu în 2015, am atras mereu bărbați care sunt învinși și bărbați care nu au nimic de oferit într-o relație sau căsătorie. A durat ani de zile până când un coleg mi-a prezentat doctorul Ilekhojie. Mi-a explicat că va efectua un ritual inofensiv pentru mine, care se va asigura că bărbații de mare valoare vor veni mereu în calea mea. Contrar a ceea ce spunea toată lumea, a avea un copil nu a fost motivul pentru care mi-a fost greu să obțin un bărbat bun. Mi-a spus tot ce trebuia să fac și să ofer și, într-o săptămână, l-am cunoscut pe actualul meu soț, care este un chirurg de succes și au trecut 3 luni și ne-a schimbat viața. Am avut multe de ales după ce Dr Ilekhojie și-a terminat munca, ceea ce a fost ca un vis pentru mine. Acum m-am împlinit pentru că nu trebuie să-mi fac griji pentru nimic altceva, deoarece am omul visului meu. de asemenea, puteți avea dorințele dvs. contactându-l direct pentru ajutor. Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mailul lui: gethelp05@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  14. Soțul meu a început să se poarte ciudat și să iasă cu alte doamne și mi-a arătat dragoste rece încă de la începutul anului. În mai multe rânduri, a amenințat că va divorța de mine dacă îndrăznesc să-l întreb despre aventura lui cu alte doamne. Am fost total devastată și confuză până când un vechi prieten de-al meu mi-a spus despre Dr Ilekhojie, care ajută oamenii cu probleme de relație și căsătorie. La început m-am îndoit dacă așa ceva există vreodată, dar am decis să încerc și l-am contactat. El a efectuat un ritual de reconciliere pentru a ne face legătura puternică și pentru a se asigura că nimeni nu intervine între noi. Acum, soțul meu a încetat să iasă cu alte doamne și a lui cu mine definitiv și pe bune. Contactați Dr. Ilekhojie pentru soluții la problema relației sau a căsătoriei dvs. care urmează să fie rezolvate astăzi prin: gethelp05@gmail.com sau Telefon: +2348147400259

    ОтветитьУдалить
  15. N-am știut niciodată că-mi pot aduce logodnicul înapoi până când l-am contactat pe doctorul Isikolo care m-a ajutat. Am avut o neînțelegere teribilă cu bărbatul meu și am mers pe căi diferite. Eram dezamăgit emoțional și nu știam ce să fac pentru a ajuta situația. Așa că am ajuns să știu despre Dr. Isikolo. L-am contactat și l-am cerut să mă ajute cu problemele mele. Mi-a spus tot ce trebuia să știu și să înțeleg și am respectat procedurile și până la urmă a rezolvat problema pentru mine, iar acum eu și logodnicul meu suntem din nou împreună și știu că ne vom căsători în curând. Nu ar fi fost posibil dacă doctorul Isikolo nu m-a ajutat așa cum am promis. Rezultatul muncii sale se manifestă cu siguranță după 48 de ore și este garantat 100%. Este vizibil pentru mine să văd efectul rezultatului a tot ceea ce a făcut pentru mine și, cu adevărat, dragostea și afecțiunea dintre eu și logodnicul meu sunt restaurate pe deplin și mă bucură inima că nu l-am lăsat pe nimeni de acolo. El te poate ajuta la fel de bine dacă te adresezi la el acum. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  16. Viața mea s-a schimbat în bine de când am început să lucrez cu Dr Ilekhojie. Întotdeauna am atras bărbați care sunt perdanți și bărbați care nu au nimic de oferit într-o relație sau căsătorie. A durat ani de zile până când un coleg mi-a prezentat doctorul Ilekhojie. Mi-a explicat că va efectua un ritual inofensiv pentru mine, care se va asigura că bărbații de mare valoare vor veni mereu în calea mea. Contrar a ceea ce spunea toată lumea, a avea un copil nu a fost motivul pentru care mi-a fost greu să obțin un bărbat bun. Mi-a spus tot ce trebuia să fac și să ofer și, într-o săptămână, l-am cunoscut pe actualul meu soț, care este un chirurg de succes și au trecut 3 luni și ne-a schimbat viața. Am avut multe de ales după ce Dr Ilekhojie și-a terminat munca, ceea ce a fost ca un vis pentru mine. Acum m-am împlinit pentru că nu trebuie să-mi fac griji pentru nimic altceva, deoarece am omul visului meu. de asemenea, puteți avea dorințele dvs. contactându-l direct pentru ajutor. Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mailul său: (gethelp05@gmail.com)

    ОтветитьУдалить
  17. După ce eu și soțul meu ne-am căsătorit, ne-am mutat în alt oraș și amândoi ne-am angajat și am început să lucrăm și să trăim împreună fericiți. Nu am avut niciodată probleme până când o colegă de-a lui a început să facă tot posibilul pentru a atrage atenția soțului meu. Nu am știut niciodată ce se întâmplă până când a început să doarmă afară și să-și pună scuze. Lucrurile au scăpat de sub control și, în cele din urmă, a încetat să se ocupe de nevoile mele. Știam că în acel moment am nevoie de ajutor, așa că l-am contactat pe Dr. Isikolo și i-am explicat totul. Mi-a spus tot ce s-a întâmplat și mi-a promis că va rezolva problemele pe care le-a făcut. Mi-a făcut o vrajă de reuniune de dragoste, care m-a reunit pe mine și pe soțul meu și a început să fie bărbatul pe care l-am iubit mereu să fie imediat după 48 de ore în care Dr. Isikolo a lucrat pentru mine. Suntem amândoi fericiți acum și nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi fost doctorul Isikolo.Contactați-l dacă aveți nevoie de ajutor.E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196.

    ОтветитьУдалить
  18. Treceam printr-o fază întunecată a vieții mele când doctorul Lukas mi-a venit în ajutor și a rezolvat problemele pe care le aveam în căsnicia mea. Trecusem la margini greșite pentru a întemeia o familie cu soția mea și am simțit că știu totul și că totul era bine pentru mine până când mi-am pierdut căsnicia din cauza faptului că un inamic a venit să distrugă tot ce am construit. Soția mea m-a părăsit și am fost spulberată pentru că ceea ce a dus la despărțire nu este ceva care ar putea să o justifice vreodată să plece, dar a plecat și a continuat cu altul. Nu am putut face nimic, așa că caută ajutor de la doctorul Lukas care mi-a venit în ajutor și remedia problemele pe care le-am avut cu femeia mea și acum ea s-a întors și totul este mai bine pentru noi doi. Mi-a fost greu să accept că rezultatele lucrărilor sale se vor manifesta după 48 de ore, dar cu siguranță s-a întâmplat și mă bucur că pot spune oamenilor despre asta. Iată e-mailul lui: okukutemple@gmail.com și, de asemenea, contactul lui WhatsApp +44-7469-341745

    ОтветитьУдалить
  19. Eram cel mai mare sceptic din lume. Nu am crezut niciodată în vrăji magice sau ceva de genul acesta, dar o sursă de încredere (un coleg foarte apropiat) mi-a spus că Dr Ilekhojie este foarte eficient, a fost unul dintre cele mai bune lucruri pe care le-am făcut vreodată. Viața mea amoroasă era în prăbușire, trecusem prin două divorțuri și eram în pragul unui al treilea. Pur și simplu nu am putut face față unui alt divorț. Am vrut să încerc mai mult ca relația noastră să funcționeze, dar soției mele părea să nu-i pese. Eram confuz și nu știam ce să fac din nou și am decis să-l contactez pe Dr. Ilekhojie pentru ajutor. El a îndeplinit un ritual de reconciliere și a făcut implorări în numele nostru. De asemenea, mi-a spus că soția mea mă iubește, dar legătura noastră este scăzută în tărâmul spiritelor. A rezolvat-o și acum, suntem fericiți și nu mai vom divorța. Acest bărbat este adevărat și, de asemenea, te poate ajuta să-ți repari relația ruptă. Am nevasta inapoi! Vom merge împreună la consiliere matrimonială acum. Îi las contactul pentru oricine are nevoie de ajutor Email: gethelp05@gmail.com /Viber: +2348147400259

    ОтветитьУдалить
  20. Treceam printr-o perioadă grea din viața mea și mi-a afectat foarte mult uniunea cu soția mea. Am avut atât de multe probleme emoționale și lupte și numai asta ne-a făcut să acordăm mai puțină atenție nevoilor celuilalt. În timp ce încercam să-mi rezolv problemele și să mă întorc, astfel încât să îmi pot remodela căsnicia și să o fac să funcționeze mai bine, soția mea a avut în preajma ei femei care au influențat-o greșit și au făcut-o să ia partea greșită plecând. Doar acel incident m-a stricat și eram sigur că nu făcea tot ce făcea cu simțurile ei bune. Am făcut tot ce am putut pentru a restabili pacea, dar nu a funcționat niciodată și a trebuit să contactez Dr. Isikolo, care mi-a făcut posibil să rezolv problema. A lucrat pentru mine și a restabilit dragostea și legătura dintre mine și soția mea, iar ea s-a întors acasă. Rezultatul muncii sale a început să se manifeste imediat după 48 de ore, așa cum am promis și pot spune cu îndrăzneală că totul este bine între noi acum și suntem amândoi fericiți împreună, sunt aici pentru a valida informațiile de acolo că Dr. Isikolo este un om bun și cinstit care poți avea încredere că te va ajuta cu problemele tale. Trimiteți-i un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com și puteți, de asemenea, să îi trimiteți un mesaj prin WhatsApp +234-8133261196

    ОтветитьУдалить
  21. Soția mea m-a părăsit din cauza unor probleme complicate de infidelitate și am făcut tot ce am putut pentru a remedia problemele, astfel încât să o pot recupera, dar a insistat că nu mai rămâne și m-a părăsit. Copiii noștri s-au supărat foarte tare pe mine și totul s-a stricat pentru mine. A fost o situație complicată pentru că nu mi-am dorit niciodată să o înșel sau să-mi distrug frumoasa căsnicie. Toți cei din jurul meu au făcut tot ce le-a putut pentru a salva situația, dar ea a acordat atenție oricui, chiar și părinților ei. Nu aveam altă opțiune decât să caut ajutorul doctorului Lukas, care a venit în ajutorul meu și a remedia problema. Încă mi-am iubit soția, așa că a trebuit să fac tot ce era necesar pentru a mă asigura că se întoarce acasă. Dr Lukas a salvat situația, iar restul a devenit istorie. Rezultatele muncii sale se manifestă după 48 până la 72 de ore exact așa cum a promis și nu eșuează niciodată. Numărul său de apel/WhatsApp +44-7469-341745 sau e-mail-i prin: okukutemple@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  22. Am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu-și vor mai vedea niciodată tatăl. Am încercat să fiu puternică doar pentru copii, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuiau inima, inima mea era plină de durere pentru că eram cu adevărat îndrăgostită de soțul meu. Am încercat multe opțiuni și câțiva oameni au încercat să mă ajute fără succes. În timp ce navigam pe internet într-o noapte singuratică, am găsit contactul doctorului Ilekhojie, despre care instinctul meu mi-a spus instantaneu că mă poate ajuta. A făcut munca necesară pentru împăcare și soțul meu, plecat de luni de zile, s-a întors. Oricine are probleme de relație sau căsătorie ar trebui să contacteze Dr Ilekhojie, deoarece el este soluția pentru toate problemele tale. Aici contactul lui. WhatsApp +2348147400259 sau sau e-mail: gethelp05@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  23. Cu experiența mea de lucru cu Dr. Isikolo, am ajuns la concluzia că există oameni foarte buni și cinstiți care pot face cu adevărat tot ce pot pentru a rezolva orice probleme pe care le aveți, chiar dacă nu vă sunt cunoscute în mod vizibil sau le văd personal. Mi-am pierdut căsnicia pentru că nu am putut să înțeleg pe deplin ce înseamnă să conduci corect o femeie și să accept faptul că sunt conectate într-un mod pe care noi bărbații nu îl putem înțelege niciodată. A trebuit să caut ajutor de la doctorul Isikolo, știind că soția mea este o femeie bună pe care nu o pot lăsa pe nimeni altcineva. Totuși, a fost o situație grea pentru mine și mi-au fost dezvăluite prea multe lucruri în timp ce el mă ajuta să remediez problemele și am obținut efectul rezultatului imediat după 48 de ore, așa cum m-a asigurat și am soția mea înapoi acasă la mine. . Dr Isikolo este cea mai bună opțiune pe care o poți alege pentru a restabili dragostea și conexiunea dintre tine și partenerul tău și pentru a-i readuce în viața ta și pentru a fi fericiți împreună pentru totdeauna. Îi poți suna/smsa prin WhatsApp +234-8133261196 sau îi poți trimite un e-mail prin: isikolosolutionhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  24. Mă bucură inima să știu că pot să vin aici și să le spun oamenilor despre doctorul Lukas, care a rezolvat problemele pe care le-am avut în căsătorie și tot ceea ce a făcut pentru mine a favorizat bucuria și fericirea dintre mine și soțul meu. Am fost devastat când aproape că mi-am pierdut soțul în favoarea unei alte femei, totul pentru că aveam niște probleme cu el și, de asemenea, neștiută de mine, o doamnă făcea tot posibilul să-mi ia bărbatul de la mine. De fapt, a plecat de acasă pentru o vreme și toate eforturile pe care le-am făcut pentru a-l recupera niciodată nu au dat niciun rezultat bun. A trebuit să caut ajutor de la doctorul Lukas, care, în bunătatea lui, mi-a venit rapid în ajutor și a rezolvat problema pe care o aveam. Soțul meu s-a întors acasă la mine și fiica mea și acesta este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat de mult timp. Fără îndoială, rezultatul lucrărilor sale nu se manifestă niciodată după 2 zile. Îl puteți contacta prin e-mail: okukutemple@gmail.com și, de asemenea, numărul lui de WhatsApp +44-7469-341745

    ОтветитьУдалить
  25. Am avut parte de traume emoționale și relații eșuate. Nu există nimic mai mult în viață decât să rămânem plini de speranță chiar și atunci când ne așteptăm la ce este mai rău. Am avut noroc încă o dată când l-am cunoscut pe logodnicul meu și el a fost tot ceea ce mi-am dorit vreodată la un bărbat. Am fost întotdeauna tratat corect de el și am crezut mereu că vom ajunge împreună. Fără să-mi știe că diavolul lovise chiar înainte ca dorințele mele să fie îndeplinite. Mi-a fost luat de o altă cățea și a fost un iad pentru mine să știu că mă părăsise. Eram atât de sigur că nu a făcut-o cu mintea limpede pentru că totul pare premiat când s-a întâmplat. Așa că a trebuit să caut ajutor și l-am găsit pe dr isikolo care mi-a dezvăluit că bărbatul meu a fost hipnotizat cu farmece de către respectiva doamnă. A lucrat pentru mine și l-a adus pe bărbatul meu înapoi la mine și acum ne-am întors din nou. Nu pot fi suficient de recunoscător știind că tot ceea ce a promis Dr. Isikolo s-a îndeplinit și știind că rezultatul lucrărilor sale se manifestă după 48 de ore. Fără minciuni despre tot ce veți auzi vreodată despre el și despre ceea ce face. Contactează-l acum dacă este nevoie și fii pe deplin sigur că nu te va dezamăgi. Trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp prin +2348133261196: isikolosolutionhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  26. Pierderea bucuriei și a fericirii pe care le-am împărtășit cu soția mea atâția ani m-a spulberat și m-a lăsat incomplet ca bărbat. Am crezut că fac totul bine și că o conduc în direcția corectă până când viața și problemele ei s-au întâmplat și ea m-a părăsit. De atâtea ori am încercat să rezolv problemele, dar nimic nu a funcționat și, în acest moment, a plecat într-un alt oraș, ceea ce a făcut mai dificil să o recâștige. Am urât faptul că a trebuit să las neînțelegerile pe care le-am avut să devină o rădăcină majoră a despărțirilor noastre. A trebuit să-l contactez pe Dr. Lukas, care m-a luat și m-a ajutat să rezolv problemele. a fost într-adevăr o experiență minunată și doctorul Lukas face minuni și pentru a încununa totul, soția mea s-a întors acasă la mine și fiica mea și de data aceasta cred atât de mult că dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit sunt acum pentru totdeauna și nimic nu ne va rupe vreodată. Contactați Dr. Lukas dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă rezolva problemele cu soțul/soția. Contactul său WhatsApp: +44-7469-341745 sau e-mail-i prin: okukutemple@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  27. Criza conjugală prin care treceam a ajuns și s-a încheiat când doctorul Isikolo s-a implicat. La fel ca toate celelalte cupluri de acolo, am avut diferențele noastre și mă asigur că am făcut tot posibilul să o conduc corect, să o îngrijesc pe ea și pe copiii mei și, de asemenea, să îi protejez. Am făcut amândoi sacrificii pentru a ne asigura că supraviețuim uniunii până când ea a început să se comporte și a avut în mod deliberat atâtea lupte cu mine. Casa a devenit neplăcută pentru toți ceilalți, inclusiv pentru copiii mei. A fost manipulată de o prietenă care a divorțat și a vrut să-mi strice și căsnicia. A trebuit să-l contactez pe Dr. Isikolo și el a răspuns și a făcut tot posibilul pentru a pune capăt problemelor.El a restabilit dragostea și conexiunea dintre noi și pot spune acum că orice iluzie în care se afla soția mea a luat-o și ea este o femeie mai bună acum. Rezultatul a ceea ce a făcut Dr. Isikolo pentru mine, care sa manifestat după două zile, a fost ceea ce m-a uimit. Eu și familia mea rămânem recunoscători.Fac un apel către oricine are nevoie de ajutor pentru a-și rezolva relațiile și problemele conjugale să contacteze Dr. Isikolo, deoarece soluția este sigură. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    ОтветитьУдалить
  28. Aproape că mi-am pierdut căsnicia când am văzut-o pe soția mea transformându-se într-o străină totală și părăsind copiii și pe mine. Eram atât de furioasă știind că făcusem tot posibilul pentru a mă asigura că îmi susțin căsnicia ca tată și soț. Luptele teribile pe care le-am avut m-au traumatizat și nu puteam funcționa corect ca bărbat. Am continuat să încerc să aflu ce a făcut-o să facă ceea ce a făcut, ceea ce m-a făcut să contactez Dr. Isikolo. Am fost surprins să am aflat că era sub o manipulare uriașă din partea unui bărbat care a vrut să-mi strice căsnicia cu ea și să o ia de lângă mine. Dr. Isikolo a trebuit să intervină și să remedieze problema, asigurându-se astfel că a fost salvată de ghearele farmecului magic întunecat pe care l-au folosit asupra ei. Știind că am reușit să-mi adun familia din nou cu ajutorul doctorului Isikolo îmi dă bucurie și îi sunt pentru totdeauna recunoscător. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    ОтветитьУдалить
  29. După ce am stat câțiva ani într-o căsnicie proastă din cauza gândirii, mi-am pierdut și slujba, am plâns zi și noapte și aproape că am înnebunit. Dar acum m-am întors pe picioare, totul datorită lui DR WALE care mi-a redat fericirea. După ce am citit despre toate lucrurile bune pe care DR WALE le-a făcut pentru oameni, l-am contactat rapid și i-am spus prin ce trec. Atunci soțul meu mă bătea mereu fără motiv. Întotdeauna se jignește pentru orice fac eu. După ce i-a spus lui DR WALE toate acestea, a făcut o vrajă pentru mine și a aflat că soțul meu se vede cu altcineva în afara căsniciei noastre, acesta este motivul pentru care a venit acasă și a căutat defecte. Dar totul datorită lui DR WALE că acum a restabilit totul din nou la normal. Soțul meu mi-a cerut iertare și șeful meu de la locul meu de muncă mi-a cerut să mă întorc la muncă. Recomand DR WALE oricui are nevoie de ajutor. contactați DR WALE prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  30. Cu experiența mea de lucru cu Dr. Isikolo, am ajuns la concluzia că există oameni foarte buni și cinstiți care pot face cu adevărat tot ce pot pentru a rezolva orice probleme pe care le aveți, chiar dacă nu vă sunt cunoscute în mod vizibil sau le văd personal. Mi-am pierdut căsnicia pentru că nu am putut să înțeleg pe deplin ce înseamnă să conduci corect o femeie și să accept faptul că sunt conectate într-un mod pe care noi bărbații nu îl putem înțelege niciodată. A trebuit să caut ajutor de la doctorul Isikolo, știind că soția mea este o femeie bună pe care nu o pot lăsa pe nimeni altcineva. Totuși, a fost o situație grea pentru mine și mi-au fost dezvăluite prea multe lucruri în timp ce el mă ajuta să rezolv problemele și am obținut efectul rezultatului imediat după 48 de ore, așa cum m-a asigurat și o am pe soția mea acasă. . Dr Isikolo este cea mai bună opțiune pe care o poți alege pentru a restabili dragostea și conexiunea dintre tine și partenerul tău și pentru a-i aduce înapoi în viața ta și pentru a fi fericiți împreună pentru totdeauna. Îi poți suna/smsa prin WhatsApp +234-8133261196 sau îi poți e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  31. Mă bucură inima să știu că pot să vin aici și să le spun oamenilor despre doctorul Lukas, care a rezolvat problemele pe care le-am avut în căsătorie și tot ceea ce a făcut pentru mine a favorizat bucuria și fericirea dintre mine și soțul meu. Am fost devastat când aproape că mi-am pierdut soțul în favoarea unei alte femei, totul pentru că aveam niște probleme cu el și, de asemenea, neștiută de mine, o doamnă făcea tot posibilul să-mi ia bărbatul de la mine. De fapt, a plecat de acasă pentru o vreme și toate eforturile pe care le-am făcut pentru a-l recupera niciodată nu au dat niciun rezultat bun. A trebuit să caut ajutor de la doctorul Lukas, care, în bunătatea lui, mi-a venit rapid în ajutor și a rezolvat problema pe care o aveam. Soțul meu s-a întors acasă la mine și fiica mea și acesta este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat de mult timp. Fără îndoială, rezultatul lucrărilor sale nu se manifestă niciodată după 2 zile. Îl puteți contacta prin e-mail: okukutemple@gmail.com și, de asemenea, numărul lui de WhatsApp +44-7469-341745.

    ОтветитьУдалить
  32. Treceam printr-o perioadă grea din viața mea și mi-a afectat foarte mult uniunea cu soția mea. Am avut atât de multe probleme emoționale și lupte și numai asta ne-a făcut să acordăm mai puțină atenție nevoilor celuilalt. În timp ce încercam să-mi rezolv problemele și să mă întorc, astfel încât să îmi pot remodela căsnicia și să o fac să funcționeze mai bine, soția mea a avut în preajma ei femei care au influențat-o greșit și au făcut-o să ia partea greșită plecând. Doar acel incident m-a stricat și eram sigur că nu făcea tot ce făcea cu simțurile ei bune. Am făcut tot ce am putut pentru a restabili pacea, dar nu a funcționat niciodată și a trebuit să contactez Dr. Isikolo, care mi-a făcut posibil să rezolv problema. A lucrat pentru mine și a restabilit dragostea și legătura dintre mine și soția mea, iar ea s-a întors acasă. Rezultatul muncii sale a început să se manifeste imediat după 48 de ore, așa cum am promis și pot spune cu îndrăzneală că totul este bine între noi acum și suntem amândoi fericiți împreună, sunt aici pentru a valida informațiile de acolo că Dr. Isikolo este un om bun și cinstit care poți avea încredere că te va ajuta cu problemele tale. Trimiteți-i un e-mail la doctorul Isikolo prin: isikolosolutionhome@gmail.com, de asemenea, îi puteți trimite mesaj prin WhatsApp +234-8133261196

    ОтветитьУдалить
  33. Aceasta este Kiana Hebrew, vreau să anunț universul că sunt fericit astăzi din cauza Dr.Akharia vrăjitorul care mi-a adus soțul înapoi la mine când credeam că l-am pierdut pentru totdeauna. Într-o zi credincioasă am văzut serii de mărturii pe internet despre ajutorul pe care îl acordă celui zdrobit, așa că am decis să-l contactez despre soțul meu care m-a lăsat fără un cuvânt, după ce i-am povestit toate problemele mele m-a asigurat că soțul meu se va întoarce acasă la mine, până la un moment dat l-am crezut și am făcut tot ce mi-a cerut să fac... spre cea mai mare surpriză a mea, soțul meu care refuzase să mă vadă, a venit în casă și a plâns după iertare și acum trăim fericiți împreună cu multă dragoste și grijă din partea lui. Ai probleme în relația ta? Partenerul tău s-a despărțit de tine și încă îl iubești și îl vrei înapoi? Ai probleme cu finanțele tale? Dr.Akharia este răspunsul la toate problemele tale, contactează-l pe e-mail: doctorakharia@gmail.com sau WhatsApp: +2347014241417

    ОтветитьУдалить
  34. Pierderea bucuriei și a fericirii pe care le-am împărtășit cu soția mea atâția ani m-a spulberat și m-a lăsat incomplet ca bărbat. Am crezut că fac totul bine și că o conduc în direcția corectă până când viața și problemele ei s-au întâmplat și ea m-a părăsit. De atâtea ori am încercat să rezolv problemele, dar nimic nu a funcționat și, în acest moment, a plecat într-un alt oraș, ceea ce a făcut mai dificil să o recâștige. Am urât faptul că a trebuit să las neînțelegerile pe care le-am avut să devină o rădăcină majoră a despărțirilor noastre. A trebuit să-l contactez pe Dr. Lukas, care m-a luat și m-a ajutat să rezolv problemele. a fost într-adevăr o experiență minunată și doctorul Lukas face minuni și pentru a încununa totul, soția mea s-a întors acasă la mine și fiica mea și de data aceasta cred atât de mult că dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit sunt acum pentru totdeauna și nimic nu ne va rupe vreodată. Contactați Dr. Lukas dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă rezolva problemele cu soțul/soția. Contactul lui WhatsApp: +44-7469-341745 sau e-mail-i prin: okukutemple@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  35. Șanse mari să ai bărbatul tău înapoi la tine și copiii tăi cu ajutorul DR ISIKOLO.
    Soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei 2 copii ai noștri timp de aproximativ 10 luni. Am trecut prin multe dureri. Am încercat tot posibilul să-l fac să se întoarcă la mine și la copii, dar nimic nu a ieșit. A fost cu adevărat o perioadă stresantă pentru mine pentru că nu am vrut niciodată să trec prin durerea inimii. Mi s-a spus să iau legătura cu un doctor de vrăji de dragoste care să mă ajute, ceea ce am făcut. Am fost norocos să-l primesc pe DR ISIKOLO Contact, care a putut să mă ajute, l-am contactat și i-am explicat totul și i-am respectat procedurile și el a făcut vraja de reuniune de dragoste care l-a readus pe soțul meu la mine și la copiii lui în 2 zile. multumesc mult DR ISIKOLO. Apreciez cu adevărat ceea ce ai făcut pentru mine. Iată contactul lui, dacă ați putea să vă solicitați rezolvarea problemelor dvs. de relație, trimiteți un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj prin WhatsApp la +2348133261196

    ОтветитьУдалить
  36. Dr Lukas a făcut o treabă grozavă pentru mine după ce m-a ajutat să-mi iau soția înapoi. Dr Lukas și-a folosit vraja puternică pentru a-mi pune un zâmbet pe buze aducând înapoi femeia mea cu vraja lui, la început am crezut că visez când soția mea s-a întors la mine în genunchi, implorându-mă să o iert și să o accept înapoi și chiar de atunci mă iubește mai mult decât mă așteptam vreodată. așa că mi-am făcut un jurământ că voi anunța lumea despre Dr. Lukas, deoarece este un om grozav. Tot ce am făcut a fost să mă conformez cu el și el m-a ajutat și am obținut rezultatul în 48 de ore, ceea ce mă uimește și astăzi. Ai probleme în relația ta? partenerul tău s-a despărțit de tine și încă îl iubești și îl vrei înapoi? Ai probleme cu finanțele tale? sau aveți nevoie de ajutor de orice fel, atunci contactați-l pe Dr. Lukas astăzi pentru că vă ofer 100% garanție că vă va ajuta așa cum m-a ajutat pe mine. Dr Lukas adresa de e-mail prin: e-mail: okukutemple@gmail.com și, de asemenea, contactul său WhatsApp +44-7469-341745

    ОтветитьУдалить
  37. Am trecut prin momente grele cu diferiți bărbați care au găsit dragoste adevărată și acceptare autentică, până când l-am întâlnit pe soțul meu care a intrat în viața mea și m-a iubit dincolo de cuvintele. Am locuit împreună 2 ani și am fost fericiți până când au apărut prea multe certuri și ne-am împărțit. Am crezut că pot merge mai departe, dar mi-am dat seama că sunt profund îndrăgostită de el și că am nevoie pentru totdeauna de el. Nu am avut nicio opțiune decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să-l contactez pe Dr. Ilekhojie, știind cum a reușit să-i ajute pe alții. Mi-a acordat atenția și a efectuat un ritual de împăcare în numele nostru și rezultatul s-a manifestat și s-a întors la mine și am reinventat lucrurile. Acum, dragostea și fericirea au fost restabilite și tot ce pot spune este că îl apreciez cu adevărat pe Dr. Ilekhojie pentru că a fost altruist în a ajuta pe mine și pe alții din întreaga lume. Aici, vă las e-mailul de contact gethelp05@gmail.com sau WhatsApp +2348147400259

    ОтветитьУдалить
  38. Mă bucură inima să fiu aici să-i spun un cuvânt de mulțumire doctorului Isikolo.
    Nu m-am gândit niciodată că voi putea să-mi văd căsnicia funcționând din nou, în ciuda faptului că totul a funcționat deja împotriva mea, doctorul Isikolo a venit în ajutorul meu. Am avut o problemă în casa mea care l-a făcut pe soțul meu să plece și eram deja însărcinată și mi-a devenit greu să mă descurc fără el în viața mea. Familia lui m-a susținut de-a lungul timpului, dar nimeni nu ne-a putut ajuta să ne reunească, cu excepția doctorului Isikolo, care mi-a răspuns la momentul în care aveam cea mai mare nevoie de ajutor. A rezolvat problema și soțul meu s-a întors acasă la mine imediat după 48 de ore pentru că încă locuia în același oraș cu mine. Este destul de uimitor când găsești ajutor acolo unde ai crezut cel mai puțin că poți primi ajutor. Încă o dată, îți mulțumesc Dr. Isikolo pentru tot ceea ce faci pentru a ajuta oamenii care au mare nevoie de asistență.Trimiteți-i un e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la +2348133261196

    ОтветитьУдалить
  39. Pierderea bucuriei și a fericirii pe care le-am împărtășit cu soția mea atâția ani m-a spulberat și m-a lăsat incomplet ca bărbat. Am crezut că fac totul bine și că o conduc în direcția corectă până când viața și problemele ei s-au întâmplat și ea m-a părăsit. De atâtea ori am încercat să rezolv problemele, dar nimic nu a funcționat și, în acest moment, a plecat într-un alt oraș, ceea ce a făcut mai dificil să o recâștige. Am urât faptul că a trebuit să las neînțelegerile pe care le-am avut să devină o rădăcină majoră a despărțirilor noastre. A trebuit să-l contactez pe Dr. Lukas, care m-a luat și m-a ajutat să rezolv problemele. a fost într-adevăr o experiență minunată și doctorul Lukas face minuni și pentru a încununa totul, soția mea s-a întors acasă la mine și fiica mea și de data aceasta cred atât de mult că dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit sunt acum pentru totdeauna și nimic nu ne va rupe vreodată. Contactați Dr. Lukas dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă rezolva problemele cu soțul/soția. Contactul său WhatsApp: +44-7469-341745

    ОтветитьУдалить
  40. Vreau să mărturisesc despre măreția și puternicul vrăjitor pe nume DR WALE, care mi-a adus înapoi fostul care m-a părăsit și s-a logodit cu o altă fată. Eram fericiți împreună când dintr-o dată, el doar se schimbă, obișnuia să mă sune în fiecare dimineață. și noaptea înainte de a merge la culcare, dar toate acestea s-au oprit fără un motiv întemeiat. oricând îl sun, el țipa la mine și mi-a spus că nu vrea să aibă nimic de-a face cu mine, eram atât de trist și confuz că nu știam ce să fac, apoi am intrat online să caut cum să mă întorc fostul meu apoi am găsit un articol în care cineva vorbea despre modul în care marele și puternicul DR WALE L-a ajutat și EL a părăsit DR WALE WHATSAPP CONTACT +2347054019402 L-am luat și l-am contactat el. I-am spus problema mea, el doar a zâmbit și mi-a spus să mă relaxez că totul va fi în regulă, am făcut tot ce mi-a cerut să fac și el m-a asigurat că după trei zile fostul meu se va întoarce, spre cea mai mare surpriză a mea trei zile mai târziu. Iubitul s-a întors în genunchi și implorând să-l accept înapoi acum suntem atât de fericiți împreună. DR WALE vă poate ajuta și să-l contactați pe WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU pe e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  41. După ce eu și soțul meu ne-am căsătorit, ne-am mutat în alt oraș și amândoi ne-am angajat și am început să lucrăm și să trăim împreună fericiți. Nu am avut niciodată probleme până când o colegă de-a lui a început să facă tot posibilul pentru a atrage atenția soțului meu. Nu am știut niciodată ce se întâmplă până când a început să doarmă afară și să-și pună scuze. Lucrurile au scăpat de sub control și, în cele din urmă, a încetat să se ocupe de nevoile mele. Știam că în acel moment am nevoie de ajutor, așa că l-am contactat pe Dr. Isikolo și i-am explicat totul. Mi-a spus tot ce s-a întâmplat și mi-a promis că va rezolva problemele pe care le-a făcut. Mi-a făcut o vrajă de reuniune de dragoste, care m-a reunit pe mine și pe soțul meu și a început să fie bărbatul pe care l-am iubit mereu să fie imediat după 48 de ore în care Dr. Isikolo a lucrat pentru mine. Suntem amândoi fericiți acum și nu ar fi fost posibil dacă nu ar fi Dr. Isikolo.Contactați-l dacă aveți nevoie de ajutor.E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196.

    ОтветитьУдалить
  42. ÎM ÎNTÂND ÎN FOSTUL MEU CU SOLUȚIA DE LA DR LUKAS. Am intrat în contact cu Dr. Lukas printr-o mărturie scrisă despre el și am întâlnit, de asemenea, multe mărturii despre modul în care îi ajută pe alții cu viața lor. Să te întorci cu un fost este unul dintre cele mai intime sentimente pe care mulți oameni le-ar plăcea să le experimenteze, mai ales că acele amintiri cu fostul nostru ne întunecă mereu mintea când altcineva face unele dintre acele lucruri pe care le făcea fostul nostru. Am fost părinte singur timp de aproape 6 ani și, deși fostul meu soț era departe de copiii mei, încă îmi doresc să se întoarcă într-o zi la mine. Acest vrăjitor pe care l-am întâlnit, cunoscut sub numele de Dr. Lukas, m-a ajutat cu dorințele mele și sunt bucuros să spun că m-am întors cu fostul meu soț. Rezultatul s-a manifestat timp de 48 de ore, când m-a asigurat, iar dragostea și conexiunea pe care le-am împărtășit au fost restaurate uimitor. Dacă doriți să vă întoarceți cu succes cu fostul dvs., contactați acest mare vrăjitor cu numărul său de apel/WhatsApp +44-7469-341745 sau e-mail-i prin: okukutemple@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  43. Sunt cu soțul meu de mai bine de un deceniu și când a plecat, nu mi-a fost atât de ușor. Mi-am iubit atât de mult soțul și nu mi-am pierdut speranța. Am căutat ajutor peste tot până când am văzut atât de multe mărturii despre cum Dr. Ilekhojie a ajutat atât de mulți oameni și am decis să-i testez. L-am contactat și i-am explicat. Mi-a spus să nu-mi fac griji că mă va ajuta să mă împac cu Alex și se va întoarce acasă. A făcut un ritual pentru a ne reuni și după 2 zile, Alex, care a refuzat să-mi preia apelul, a început să sune în mod repetat și a implorat să se întoarcă acasă. Au trecut 3 luni și lucrurile au devenit din ce în ce mai bune, așa cum a promis Ilekhojie. El este cel mai sincer ajutor pe care l-am întâlnit. Poți să te adresezi lui și să vezi singur. WHATSAPP/CALL prin +2348147400259 sau e-mail gethelp05@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  44. Nu pot spune destule pentru a depune mărturie și pentru a acorda un milion de credit doctorului Lukas pentru că m-a ajutat să salbesc situația care mi-a rupt căsnicia. Soția mea s-a despărțit de mine pe motiv de minciuni și manipulări pe care nu le-am făcut sau intenționam niciodată. Nu a existat niciodată o dată când mi-am pierdut scutul sau nu am reușit să o conduc corect, dar au existat prea mulți oameni greșiți în jurul ei care m-au manipulat să mă vadă mai puțin bărbat și să creadă că nu merit dragostea și supunerea ei și asta a făcut-o să plece. Am făcut tot ce am putut și nu am putut, așa că a trebuit să contactez Dr. Lukas, care a rezolvat problemele pe care le aveam cu ea. Este o bucurie că îmi am familia înapoi și cred atât de mult că bucuria și fericirea vor fi pentru totdeauna. Toate acestea au fost realizate cu ajutorul doctorului Lukas, iar manifestarea rezultatului lucrărilor sale nu depășește niciodată 2 zile. e-mail-i prin okukutemple@gmail.com sau informațiile lui de contact de care ai putea avea nevoie, de asemenea. Contact WhatsApp: +44-7469-341745

    ОтветитьУдалить
  45. M-am întâlnit cu un prieten căruia m-am plâns de incapacitatea mea de a câștiga o sumă tangibilă și mi-a prezentat doctorul Ilekhojie, care l-a ajutat cu o vrajă la loterie și a câștigat 500.000 de dolari. L-am contactat prin intermediul lui și m-a asigurat că voi câștiga mare odată ce va efectua vraja de loto pentru mine. Mi-a cerut să-i dau 48 de ore pentru ca el să obțină tot ceea ce este necesar pentru vraja mea la loterie, așa că am așteptat 48 de ore și mi-a spus să iau un bilet în funcție de cât de mult alege inima mea. Am cumpărat un bilet de powerball și am devenit milionar când au venit extragerile. Acum am destui bani să-mi înființez afacerea după ce eram aproape fără adăpost. Mulțumesc Dr. Ilekhojie, sunt recunoscător. Îi las contactul aici pentru oricine are nevoie de noroc pentru a câștiga. Whatsapp-l +2348147400259 sau e-mail: gethelp05@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  46. Cu experiența mea de lucru cu Dr. Isikolo, am ajuns la concluzia că există oameni foarte buni și cinstiți care pot face cu adevărat tot ce pot pentru a rezolva orice probleme pe care le aveți, chiar dacă nu vă sunt cunoscute în mod vizibil sau le văd personal. Mi-am pierdut căsnicia pentru că nu am putut să înțeleg pe deplin ce înseamnă să conduci corect o femeie și să accept faptul că sunt conectate într-un mod pe care noi bărbații nu îl putem înțelege niciodată. A trebuit să caut ajutor de la doctorul Isikolo, știind că soția mea este o femeie bună pe care nu o pot lăsa pe nimeni altcineva. Totuși, a fost o situație grea pentru mine și mi-au fost dezvăluite prea multe lucruri în timp ce el mă ajuta să remediez problemele și am obținut efectul rezultatului imediat după 48 de ore, așa cum m-a asigurat și am soția mea înapoi acasă la mine. . Dr Isikolo este cea mai bună opțiune pe care o poți alege pentru a restabili dragostea și conexiunea dintre tine și partenerul tău și pentru a-i readuce în viața ta și pentru a fi fericiți împreună pentru totdeauna. Îi poți suna/smsa prin WhatsApp +234-8133261196 sau îi poți e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  47. Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie, Cel mai dureros lucru este că eram însărcinată cu al doilea copil. Am făcut totul pentru a-l face să se întoarcă acasă, dar nimic nu a funcționat. Am ajuns chiar și până la urmărea lui, dar mi-a spus clar că nu mai vrea să se întoarcă acasă. I-am explicat unui prieten de la serviciu care mi-a cerut să-l contactez pe doctorul Ilekhojie pentru ajutor. Nu am avut de ales decât să încerc. I-am trimis un mesaj prin e-mail (gethelp05@gmail.com) și m-a asigurat că mă va ajuta să mă împac cu soțul meu și, de asemenea, m-a informat că soțul meu a fost manipulat și făcut să mă urască pe mine și pe copilul nostru nenăscut. După câteva zile după ce am oferit tot ce a spus el este necesar, soțul meu m-a sunat după-amiaza și, de asemenea, m-a iubit atât de mult și a vrut să se întoarcă acasă, dar nu era sigur dacă îl voi lua înapoi. A promis că va recupera timpul pierdut și am observat că sunt atât de multe schimbări de când s-a întors și viața a fost bună împreună. Contactați Dr. Ilekhojie și obțineți ajutor. WhatsApp/Viber +2348147400259

    ОтветитьУдалить
  48. Doamnelor, totul este adevărat. Tocmai mi-am recăpătat soțul cu ajutorul vrăjitorului de dragoste autentică, dr. Akharia. Numele meu este Evanthe Kairos sunt din Grecia. Soțul meu m-a părăsit pentru o altă femeie, au fost doar 3 ani din căsnicia noastră. Cel mai dureros lucru este că am fost însărcinată cu al doilea copil. L-am vrut înapoi, am făcut tot ce puteam să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar, i-am explicat prietenei mele problema mea și ea mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care m-ar putea ajuta să fac o vrajă pentru a-l aduce înapoi. , nu am avut de ales decât să încerc. I-am trimis un mesaj vrăjitorului numit dr Akharia, iar el m-a asigurat că nu este nicio problemă și că totul va fi bine înainte de 72 de ore. A făcut vraja și, în mod surprinzător, 48 de ore mai târziu, soțul meu m-a sunat, spunându-i că îi pare atât de rău pentru tot ce s-a întâmplat, încât a vrut să mă întorc la el. A mai spus că mă iubește atât de mult. Am fost atât de fericit și m-am dus la el ... acum am început să trăim împreună fericiți din nou. Mulțumesc dr Akharia . Dacă ești aici și iubitul tău te refuză sau soțul tău s-a mutat la o altă femeie, nu mai plânge, contactează Dr.Akharia pentru ajutor acum.. E-mail: doctorakharia@gmail.com sau WhatsApp +2347014241417

    ОтветитьУдалить
  49. Treceam printr-o perioadă grea din viața mea și mi-a afectat foarte mult uniunea cu soția mea. Am avut atât de multe probleme emoționale și lupte și numai asta ne-a făcut să acordăm mai puțină atenție nevoilor celuilalt. În timp ce încercam să-mi rezolv problemele și să mă întorc, astfel încât să îmi pot remodela căsnicia și să o fac să funcționeze mai bine, soția mea a avut în preajma ei femei care au influențat-o greșit și au făcut-o să ia partea greșită plecând. Doar acel incident m-a stricat și eram sigur că nu făcea tot ce făcea cu simțurile ei bune. Am făcut tot ce am putut pentru a restabili pacea, dar nu a funcționat niciodată și a trebuit să contactez Dr. Isikolo, care mi-a făcut posibil să rezolv problema. A lucrat pentru mine și a restabilit dragostea și legătura dintre mine și soția mea, iar ea s-a întors acasă. Rezultatul muncii sale a început să se manifeste imediat după 48 de ore, așa cum am promis și pot spune cu îndrăzneală că totul este bine între noi acum și suntem amândoi fericiți împreună, sunt aici pentru a valida informațiile de acolo că Dr. Isikolo este un om bun și cinstit care poți avea încredere că te va ajuta cu problemele tale. Trimiteți un e-mail la doctorul Isikolo prin: isikolosolutionhome@gmail.com sau îi puteți trimite un mesaj prin WhatsApp +234-8133261196.

    ОтветитьУдалить
  50. Chiar și atunci când m-am întâlnit cu soția mea de ani de zile, am conviețuit cu ea și am verificat-o în detaliu și m-am asigurat că familia ei mă acceptă să fac parte din ei, faptul că ferminitatea este maleabilă a apărut în căsnicia mea. Avea câțiva prieteni apropiați care erau singuri și cei mai mulți sunt încă singuri până acum. Au avut o influență imensă asupra soției mele și numai asta ne-a făcut întotdeauna să avem probleme. În cele din urmă, ea m-a părăsit și a trebuit să caut ajutorul doctorului Lukas, știind că este capabil să restabilească dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit și să o aducă înapoi la mine. Am respectat tot ce mi-a spus dr. Lukas, iar soția mea s-a întors acasă cu regret că am acordat atenție prietenilor falși și acum suntem din nou fericiți împreună. Puteți contacta și Dr. Lukas pentru orice fel de ajutor. Iată adresa lui de e-mail: okukutemple@gmail.com și, de asemenea, contactul lui WhatsApp +44-7469-341745

    ОтветитьУдалить
  51. După ce am fost în relație cu el de șapte ani, s-a despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar. L-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o am pentru el și l-am implorat cu tot, am făcut promisiuni dar a refuzat. Am contactat un vrăjitor numit DR ISIKOLO care m-ar putea ajuta să fac o vrajă pentru a-l aduce înapoi, dar eu sunt genul care nu a crezut niciodată în vrajă, nu am avut de ales decât să încerc, i-am trimis vrăjitorului prin poștă și mi-a spus că nu este nicio problemă că totul va fi bine înainte de două zile, că fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a făcut vraja și surprinzător a fost în a doua zi. M-a sunat fostul meu și am rezolvat diferențele și suntem fericiți împreună acum. îl puteți contacta pe Dr. Isikolo pe e-mailul său: isikolosolutionhome@gmail.com sau îl puteți suna/sms prin WhatsApp la: +2348133261196.

    ОтветитьУдалить
  52. Mă simt atât de fericit astăzi pentru că fac parte din cei care se bucură de ajutorul pe care mi l-a oferit DR WALE pentru a-mi recăpăta soția. Sunt căsătorit de șase ani și a fost atât de groaznic pentru că soția mea mă înșela și căuta divorțul. Dar când am dat peste DR WALE numărul WhatsApp +2347054019402 pe internet postat de o doamnă, am decis să iau legătura cu el și i-am explicat situația mea și apoi i-am cerut ajutorul, dar spre marea mea surprindere mi-a spus că mă va ajuta cu cazul meu pentru că nu există nicio problemă fără soluție. mi-a spus ce să fac, ceea ce am făcut și a lucrat pentru mine și a spus că soția mea mi se va întoarce înapoi după trei zile. Exact așa cum a promis. Aici sărbătoresc pentru că soția mea s-a întors acasă și mă bucur foarte mult de căsnicia mea și ce sărbătoare grozavă. Voi continua să mărturisesc pe internet pentru că DR WALE este cu adevărat un ajutor pe care Dumnezeu l-a trimis să ne ajute pe toți. De ce să nu contactați acum DR WALE dacă vă confruntați cu provocări în relația voastră. Îl poți contacta pe WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU
    Adresă de e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  53. Sunt atât de încântat că Căsătoria mea ruptă a fost restaurată. Ne-am împăcat recent, deși a fost greu. Au trecut mai bine de patru luni și totul pare că a revenit la normal. El a început să mă trateze mai bine și a fost un proces de vindecare pentru amândoi. Coșmarul care durase aproape șapte ani înainte să ne despărțim s-a încheiat în sfârșit. Parcă ne-am îndrăgostit din nou. Amândoi am lăsat trecutul în urmă și încercăm să mergem înainte – și pentru prima dată după mult timp, viitorul pare mult mai luminos. Nu pot exprima în cuvinte cât de recunoscător sunt DR WALE! Este ca și cum am redescoperit în sfârșit acele lucruri unul despre celălalt care ne-au făcut să ne îndrăgostim în primul rând. Toate îngrijorările și stresul au dispărut pur și simplu. Îți mulțumesc, DR WALE, pentru că mi-ai salvat căsnicia ruptă și mi-ai adus soțul înapoi la mine. Eu și soțul meu trăim din nou fericiți împreună. Toate mulțumim lui DR WALE Dacă aveți orice problemă, contactați-l acum pe DR WALE și vă garantez că vă va ajuta. contactați-l prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  54. Mă bucură inima să fiu aici să-i spun un cuvânt de mulțumire doctorului Isikolo.
    Nu m-am gândit niciodată că voi putea să-mi văd căsnicia funcționând din nou, în ciuda faptului că totul a funcționat deja împotriva mea, doctorul Isikolo a venit în ajutorul meu. Am avut o problemă în casa mea care l-a făcut pe soțul meu să plece și eram deja însărcinată și mi-a devenit greu să mă descurc fără el în viața mea. Familia lui m-a susținut de-a lungul timpului, dar nimeni nu ne-a putut ajuta să ne reunească, cu excepția doctorului Isikolo, care mi-a răspuns la momentul în care aveam cea mai mare nevoie de ajutor. A rezolvat problema și soțul meu s-a întors acasă la mine imediat după 48 de ore pentru că încă locuia în același oraș cu mine. Este destul de uimitor când găsești ajutor acolo unde ai crezut cel mai puțin că poți primi ajutor. Încă o dată, îți mulțumesc Dr. Isikolo pentru tot ceea ce faci pentru a ajuta oamenii care au mare nevoie de asistență.Trimiteți-i un e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com sau Whatsapp la +2348133261196

    ОтветитьУдалить
  55. Cum te simți când cel cu care ai plănuit să-ți petreci restul vieții spune brusc că nu mai este interesat de căsătorie de nicăieri? Acesta este genul de situație în care am fost când am întâlnit vrăjitorul numit Dr Akharia. Numele meu este Delia Bacchus, am avut inima zdrobită, l-am implorat pe soțul meu timp de câteva luni să se întoarcă acasă, toate cererile mele nu au fost acceptate până când am văzut mărturia unei doamne care a descris cum vrăjitorul Dr. Akharia a ajutat-o ​​să obțină un alt număr de WhatsApp și a spus că a lăsat un alt număr de ortografie. +2347014241417. Am luat numărul și mesajul vraja Caster Dr. Akharia mi-a explicat situația și cum soțul meu a plecat brusc de acasă, apoi mi-a spus de ce soțul meu a plecat de acasă după ce a făcut o vrajă, i-a luat doar 5 zile pentru a-mi aduce fericirea înapoi în viața mea. Traiesc fericit cu sotul meu si asteptam al doilea copil. Dacă aveți nevoie de ajutorul unui vrăjitor pentru orice fel de problemă de viață la care vă puteți gândi, contactați vrăjitorul la numărul său de WhatsApp: +2347014241417 sau e-mail: doctorakharia@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  56. Uneori sunt șocat când medicii spun că nu există leac pentru unele boli și folosesc să creadă că ar trebui să murim cu ele. Este adevărat pentru că acele boli nu sunt obișnuite și fizice. Am ajuns să înțeleg asta când prietenul meu m-a dus în Africa de Vest să vizitez acest herbalist numit Dr. Ilekhojie care mi-a dat un medicament pe bază de plante îmbunătățit care m-a vindecat complet de HIV, fără efecte secundare. Credem că nu se poate vindeca pentru că medicii noștri ne-au spus că nu există leac. Este evident că unii pacienți cu herpes, fibrom, întârziere în problemele prealabile sunt aserviți medicamentelor antivirale și altor medicamente ortodoxe suplimentare doar pentru a ajuta la suprimarea virusului și nu pentru a-l vindeca, deoarece medicii ne-au făcut să credem că nu poate fi vindecat și pot spune cu îndrăzneală că este o minciună pentru că există un remediu și doctorul Ilekhojie te poate ajuta...

    Trimiteți un e-mail la gethelp05@gmail.com
    WhatsApp/Telegram +2348147400259

    ОтветитьУдалить
  57. Salutări, nu știu cine ar putea avea nevoie de asta, dar sunt sigur că cineva ar putea găsi ajutor ca și mine prin ajutorul doctorului Ajayi. Am un iubit cu care mă întâlnesc de 5 ani. S-a trezit într-o dimineață și mi-a spus că relația sa terminat. Am fost în lacrimi de o lună. Eram atât de confuz și cu inima frântă. Am trimis-o pe sora mea și pe cea mai bună prietenă a mea, Jana, să pledeze în numele meu, dar el a insistat că relația s-a terminat și că s-a săturat de mine. Până într-o zi foarte bună când am auzit de Dr Ajayi, am citit câteva mărturii pe site-ul lui, așa că am decis să încerc. L-am contactat și mi-a spus lucruri care trebuiau făcute pentru ca el să facă o vrajă, la început mă gândeam dacă ar trebui să o fac, m-am hotărât să încerc. Am făcut ceea ce mi-a spus Dr. Ajayi vrăjitorul să fac, apoi nu la 7 zile distanță de nicăieri, iubitul meu care m-a părăsit fără niciun motiv a venit la mine acasă într-o seară și a implorat să mă primească înapoi, a venit chiar cu fratele său și a cerut iertare. După atâta durere de care am trecut, iubitul meu tot s-a întors. Sunt atât de fericit, totul datorită doctorului Ajayi. Îl poți contacta pentru orice fel de lucru cu vrăji. Cred că te va vedea prin problemele tale de RELAȚIE.


    E-mail: drajayi1990@gmail.com
    Viber / WhatsApp: +2347084887094

    ОтветитьУдалить
  58. Soțul meu avea obiceiul să trimită mesaje și să stabilească întâlniri cu vechii săi prieteni, inclusiv cu foștii săi. Nu m-am gândit niciodată că există o problemă cu așa ceva până când el s-a retras emoțional de mine și a început să se comporte anormal față de mine și fiica mea. În acest moment, știam că am nevoie urgent de ajutor pentru că nu am vrut niciodată să-l pierd. Dr Isikolo a venit în ajutorul meu și problema a fost rezolvată. Una dintre fostele soțului meu a promis că se va asigura că îl ia de la el și a început să-l manipuleze pentru a mă abandona pe mine și pe fiica mea, ceea ce s-ar fi întâmplat în cele din urmă dacă doctorul Isikolo nu ar fi intervenit să mă ajute. La doar 48 de ore de la rezolvarea problemei, totul a devenit uimitor între mine și soțul meu și acum și-a cerut scuze pentru tot și suntem din nou buni. Luați legătura cu Dr. Isikolo și credeți că va rezolva cu siguranță această problemă pentru dvs.Trimiteți-i un e-mail la isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la +2348133261196

    ОтветитьУдалить
  59. Numele meu este Helena Balan, vreau să împărtășesc mărturia mea lumii pentru că nu mi-am imaginat niciodată că fac asta, dar sunt plină de bucurie și vreau să aibă și alții ajutorul lor. Soțul meu ne-a abandonat pe mine și pe copiii noștri fără nicio explicație, am încercat toate mijloacele posibile să-l aduc înapoi acasă, dar s-a comportat ciudat față de mine și chiar a neglijat copiii. Am fost frustrat, am căutat ajutor din diferite unghiuri până când am văzut o postare despre Dr Akharia, un vrăjitor. Am contactat vrăjitorul, care mi-a spus ce să fac. M-a asigurat că va face o vrajă și totul va fi bine în 3 zile, dar am fost sceptic, m-am gândit puțin înainte de a-l contacta din nou, am trecut prin procesul împreună și, spre surprinderea mea, vraja a funcționat și soțul meu s-a întors acasă și a îngenuncheat pentru a cere iertare, dar primul a fost un apel surpriză de la el pentru că nu am vorbit de un an. Dr Akharia este cu adevărat un om al cuvintelor sale, dacă aveți probleme în relația voastră sau în orice aspect al vieții voastre, contactați vrăjitorul Dr Akharia pentru o soluție de durată.
    E-mail: doctorakharia@gmail.com sau WhatsApp: +2347014241417

    ОтветитьУдалить
  60. Când l-am găsit pe Dr. Ilekhojies, contactați online. Mi-a trebuit să ajung într-un loc în care eram absolut distrus pentru a vedea că trebuie să-i spun cu ce m-am confruntat în căsnicia mea. Am făcut o cameră de război în dulapul dormitorului meu și m-am dus direct la Sursă! A devenit greu de multe ori; Soțul meu era încă acasă și nu mă susținea și tot dorea să divorțeze, dar știam că puținul pe care îl aveam ne va susține pe mine și pe fiica mea. Apoi a venit brusc sâmbăta trecută, vraja de reconciliere a doctorului Ilekhojies l-a pus într-un loc să decidă dacă ne va abandona sau lucra la căsnicia noastră. Doar prin vraja de reconciliere a spus de fapt că mai vrea să fie căsătorit și a anulat contractul pentru o locuință pe care urma să o cumpere în Hemet California! Într-adevăr, nimic nu este imposibil cu vraja de reconciliere a Dr. Ilekhojies. Nu cedati niciodata!" contactați Dr. Ilekhojie dacă aveți probleme în căsnicie. WhatsApp/Viber +2348147400259

    ОтветитьУдалить
  61. Nu pot spune destule pentru a depune mărturie și a acorda un milion de credit doctorului Lukas pentru că m-a ajutat să dezbat situația care mi-a rupt căsnicia. Soția mea s-a despărțit de mine pe motiv de minciuni și manipulări pe care nu le-am făcut sau intenționam niciodată. Nu a existat niciodată o dată când mi-am pierdut scutul sau nu am reușit să o conduc corect, dar au existat prea mulți oameni greșiți în jurul ei care m-au manipulat să mă vadă mai puțin bărbat și să creadă că nu merit dragostea și supunerea ei și asta a făcut-o să plece. Am făcut tot ce am putut și nu am putut, așa că a trebuit să contactez Dr. Lukas, care a rezolvat problemele pe care le aveam cu ea. Este o bucurie că îmi am familia înapoi și cred atât de mult că bucuria și fericirea vor fi pentru totdeauna. Toate acestea au fost realizate cu ajutorul doctorului Lukas, iar manifestarea rezultatului lucrărilor sale nu depășește niciodată 2 zile. e-mail-i prin okukutemple@gmail.com sau informațiile lui de contact de care ai putea avea nevoie, de asemenea. Contact WhatsApp: +44-7469341745

    ОтветитьУдалить
  62. Eu și soția mea am avut o neînțelegere care a dus la o luptă uriașă și ea a plecat de acasă și s-a întors la casa tatălui ei. Mi-am lăsat emoțiile să ia ce e mai bun din mine și am rămas permanent departe de ea. Lucrurile s-au înrăutățit când a început să se vadă cu un alt bărbat și nu am știut niciodată despre asta. Am încercat să rezolv problema și să o fac să se întoarcă acasă și nu s-a mai întors niciodată. Am aflat mai târziu tot ce s-a întâmplat și am decis să caut ajutor pentru a-mi remedia căsătoria cu ea, ceea ce m-a făcut să contactez Dr. Isikolo. Așa cum era de așteptat, a lucrat pentru mine și problema a fost rezolvată și m-am reunit cu soția mea. Ea s-a întors acasă imediat după 48 de ore, așa cum a promis dr. Isikolo. Îi sunt mereu îndatorat pentru că a rezolvat problema pe care am avut-o în căsnicia mea. Vă rugăm să-l contactați pentru ajutor rapid și urgent, trimiteți-i un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la: +2348133261196

    ОтветитьУдалить
  63. Salutare tuturor. Sunt aici pentru a vorbi despre modul în care eu și familia mea am fost ferite de vrăjitoarea diabolică și de atacul spiritual care ne-a deranjat pe mine și pe familia mea de mulți ani. Această vrăjitoare nu ne face să procesăm în nimic din ceea ce facem, avem mereu ghinion, intermediar acasă. căsătorie eșuată, lupte și probleme cu oamenii din jurul nostru. Afacerile părinților noștri nu merg bine. Oamenii ne urăsc doar familia. Sora mea, care a fost căsătorită, s-a complicat mereu cu soțul să o bată oricând au o mică neînțelegere, și fratele meu s-a plâns pentru același lucru că el și ai lui se luptă mereu pentru orice lucru mic, că nu există pace în căsnicia lor. Toată această problemă îmi deranjează mintea și mă ține să mă gândesc și la viața mea. Așa că într-o zi am fost online în căutarea informațiilor. Așa am dat peste DR WALE văzând recenzii bune și minunate despre lucrările sale. Mă adresez lui și îi vorbesc despre tot ce se confruntă familiile mele. De acolo a verificat totul pentru mine, mi-a spus lucruri pentru care să plătesc și am plătit pentru tot. De acolo mi-a spus să-i dau câteva zile ca să se rezolve totul. În timp ce scriu asta acum, în ultimele zece luni, eu și familia mea trăim fericiți ca niciodată. Afacerea părinților mei s-a mișcat bine, fără nicio plângere, iar căsătoria fratelui și a surorii mele merge bine acum. Nu mai există luptă în căsniciile lor. DR WALE ne-a ajutat să vindecăm răul spiritual care ne tulbură casa. Doar în cazul în care citiți asta și aveți nevoie de ajutor, credeți-mă, DR WALE este acel bărbat care vă va aduce înapoi fericirea în viața și acasă. Îl poți contacta prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 sau e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  64. Mi-am cunoscut soția când lucram și locuiam în orașul ei natal. De când ne-am căsătorit, totul a fost bine până când ea a decis să meargă la un summit într-un alt stat unde a întâlnit pe cineva care a devenit mai aproape de ea și, în cele din urmă, a fugit cu ea. Toate eforturile mele de a mă întoarce acasă la mine au fost în zadar și familia ei a făcut tot posibilul să ne reunească, dar nimic nu a funcționat. La fel ca toți ceilalți, am intrat în contact cu Dr. Isikolo și în cele din urmă a făcut minuni și acum soția mea s-a întors la mine. S-a dezvăluit că a fost hipnotizată de tipul care a fugit cu ea.Mă bucur că nu am lăsat niciodată emoțiile mele să ia tot ce e mai bun din mine pentru a fi încheiat căsnicia mea cu ea. Dr. Isikolo este un vrăjitor puternic și ai încredere în el când spune că rezultatele se vor manifesta imediat după 48 de ore. Contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor prin e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    ОтветитьУдалить
  65. În urmă cu câteva săptămâni, am observat că iubitul meu a început să iasă cu alte fete și să-mi arate dragoste rece, în mai multe rânduri amenință că se va despărți de mine dacă îndrăznesc să-l întreb despre aventura lui cu alte fete, am fost total devastată și confuză până când un vechi prieten de-al meu mi-a povestit despre Dr Ilekhojie care îi ajută pe oameni cu problema relației lor și a reconcilierii căsniciei. La început m-am îndoit dacă așa ceva există vreodată, dar am decis să încerc, când l-am contactat, mi-a spus tot ce trebuia să fac și am făcut și m-a ajutat cu un ritual de împăcare și în 28 de ore iubitul meu s-a întors la mine și a început să-și ceară scuze, acum a încetat să iasă cu fetele și este cu mine definitiv și pe bune. Apelați/WHATSAPP: +2348147400259 sau EMAIL: gethelp05@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  66. Cu experiența mea de lucru cu Dr. Isikolo, am ajuns la concluzia că există oameni foarte buni și cinstiți care pot face cu adevărat tot ce pot pentru a rezolva orice probleme pe care le aveți, chiar dacă nu vă sunt cunoscute în mod vizibil sau le văd personal. Mi-am pierdut căsnicia pentru că nu am putut să înțeleg pe deplin ce înseamnă să conduci corect o femeie și să accept faptul că sunt conectate într-un mod pe care noi bărbații nu îl putem înțelege niciodată. A trebuit să caut ajutor de la doctorul Isikolo, știind că soția mea este o femeie bună pe care nu o pot lăsa pe nimeni altcineva. Totuși, a fost o situație grea pentru mine și mi-au fost dezvăluite prea multe lucruri în timp ce el mă ajuta să remediez problemele și am obținut efectul rezultatului imediat după 48 de ore, așa cum m-a asigurat și că am soția mea acasă la mine. Dr Isikolo este cea mai bună opțiune pe care o poți alege pentru a restabili dragostea și conexiunea dintre tine și partenerul tău și pentru a-i readuce în viața ta și pentru a fi fericiți împreună pentru totdeauna. Îi poți suna/smsa prin WhatsApp +234-8133261196 sau îi poți e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  67. Soția mea m-a părăsit din cauza unor probleme complicate de infidelitate și am făcut tot ce am putut pentru a remedia problemele, astfel încât să o pot recupera, dar a insistat că nu mai rămâne și m-a părăsit. Copiii noștri s-au supărat foarte tare pe mine și totul s-a stricat pentru mine. A fost o situație complicată pentru că nu mi-am dorit niciodată să o înșel sau să-mi distrug frumoasa căsnicie. Toți cei din jurul meu au făcut tot ce le-a putut pentru a salva situația, dar ea a acordat atenție oricui, chiar și părinților ei. Nu aveam altă opțiune decât să caut ajutorul doctorului Lukas, care a venit în ajutorul meu și a remedia problema. Încă mi-am iubit soția, așa că a trebuit să fac tot ce era necesar pentru a mă asigura că se întoarce acasă. Dr Lukas a salvat situația, iar restul a devenit istorie. Rezultatele muncii sale se manifestă după 48 până la 72 de ore exact așa cum a promis și nu eșuează niciodată. Numărul său de apel/WhatsApp +44-7469341745 sau e-mail-ul prin okukutemple@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  68. Căsnicia mea de mulți ani a fost plină de mizerie nesfârșită care a dus la divorțul pe care nu mi l-am dorit niciodată cu soțul meu. Totul s-a prăbușit și ne-am dus pe drumuri separate. Am încercat să merg mai departe, dar mi-a fost atât de greu pentru că încă îmi iubeam soțul și fiica mea a plâns mereu pentru că îi este dor de tatăl ei. Nu am avut de ales decât să caut ajutor, ceea ce m-a determinat să îl contactez pe DR Ilekhojie. După ce a văzut atât de multe remarci bune despre munca lui și i-a adresat mâna, m-a asigurat că mă împacă pe mine și pe soțul meu cu ritualul său de împăcare. Mi-a explicat că soțul meu se va răzgândi cu privire la divorț și se va întoarce și vom fi din nou o familie fericită. Sunt bucuros să vă spun tuturor că dragostea și fericirea au fost restabilite și ne-am reîntors împreună datorită doctorului Ilekhojie. Nu este niciodată prea ocupat să ajute pe cineva. Așa că contactează-l acum dacă și tu ai nevoie de ajutor. E-mail: gethelp05@gmail.com sau pur și simplu trimite-i un mesaj prin WhatsApp +2348147400259

    ОтветитьУдалить
  69. Am avut parte de traume emoționale și relații eșuate. Nu există nimic mai mult în viață decât să rămânem plini de speranță chiar și atunci când ne așteptăm la ce este mai rău. Am avut noroc încă o dată când mi-am întâlnit logodnicul și el a fost tot ceea ce mi-am dorit vreodată la un bărbat. Am fost întotdeauna tratat corect de el și am crezut mereu că vom ajunge împreună. Fără să-mi știe că diavolul lovise chiar înainte ca dorințele mele să fie îndeplinite. Mi-a fost luat de o altă cățea și a fost un iad pentru mine să știu că mă părăsise. Eram atât de sigur că nu a făcut-o cu mintea limpede pentru că totul pare premiat când s-a întâmplat. Așa că a trebuit să caut ajutor și l-am găsit pe dr isikolo care mi-a dezvăluit că bărbatul meu a fost hipnotizat cu farmece de către respectiva doamnă. A lucrat pentru mine și l-a adus pe bărbatul meu înapoi la mine și acum ne-am întors din nou. Nu pot fi suficient de recunoscător știind că tot ceea ce a promis Dr. Isikolo s-a împlinit și știind că rezultatul lucrărilor sale se manifestă după 48 de ore. Fără minciuni despre tot ce veți auzi vreodată despre el și despre ceea ce face. Contactează-l acum dacă este nevoie și fii pe deplin sigur că nu te va dezamăgi. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp prin +2348133261196 sau e-mail direct: isikolosolutionhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  70. Șanse mari să ai bărbatul tău înapoi la tine și copiii tăi cu ajutorul DR ISIKOLO.
    Soțul meu ne-a părăsit pe mine și pe cei 2 copii ai noștri timp de aproximativ 10 luni. Am trecut prin multe dureri. Am încercat tot posibilul să-l fac să se întoarcă la mine și la copii, dar nimic nu a ieșit. A fost cu adevărat o perioadă stresantă pentru mine pentru că nu am vrut niciodată să trec prin durerea inimii. Mi s-a spus să iau legătura cu un medic cu vrăji de dragoste care să mă ajute, ceea ce am făcut. Am fost norocos să îl primesc pe DR ISIKOLO Contact care a putut să mă ajute, l-am contactat și i-am explicat totul și i-am respectat procedurile și a făcut vraja reuniunii de dragoste care l-a readus pe soțul meu la mine și la copiii lui în 2 zile. multumesc mult DR ISIKOLO. Apreciez cu adevărat ceea ce ai făcut pentru mine. Iată contactul lui, dacă ați putea să vă solicitați rezolvarea problemelor dvs. de relație, trimiteți un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj prin WhatsApp la +2348133261196

    ОтветитьУдалить
  71. Mă bucură inima să știu că pot să vin aici și să le spun oamenilor despre doctorul Lukas, care a rezolvat problemele pe care le-am avut în căsătorie și tot ceea ce a făcut pentru mine a favorizat bucuria și fericirea dintre mine și soțul meu. Am fost devastat când aproape că mi-am pierdut soțul în favoarea unei alte femei, totul pentru că aveam niște probleme cu el și, de asemenea, neștiută de mine, o doamnă făcea tot posibilul să-mi ia bărbatul de la mine. De fapt, a plecat de acasă pentru o vreme și toate eforturile pe care le-am făcut pentru a-l recupera niciodată nu au dat niciun rezultat bun. A trebuit să caut ajutor de la doctorul Lukas, care, în bunătatea lui, mi-a venit rapid în ajutor și a rezolvat problema pe care o aveam. Soțul meu s-a întors acasă la mine și fiica mea și acesta este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat de mult timp. Fără îndoială, rezultatul lucrărilor sale nu se manifestă niciodată după 2 zile. Îl puteți contacta prin e-mail: okukutemple@gmail.com și, de asemenea, numărul lui de WhatsApp +44-7469341745.

    ОтветитьУдалить
  72. Viața mea s-a schimbat în bine de când am început să lucrez cu Dr Ilekhojie. Întotdeauna am atras bărbați care sunt perdanți și bărbați care nu au nimic de oferit într-o relație sau căsătorie. A durat ani de zile până când un coleg mi-a prezentat doctorul Ilekhojie. Mi-a explicat că va efectua un ritual inofensiv pentru mine, care se va asigura că bărbații de mare valoare vor veni mereu în calea mea. Contrar a ceea ce spunea toată lumea, a avea un copil nu a fost motivul pentru care mi-a fost greu să obțin un bărbat bun. Mi-a spus tot ce trebuia să fac și să ofer și, într-o săptămână, l-am cunoscut pe actualul meu soț, care este un chirurg de succes și au trecut 3 luni și ne-a schimbat viața. Am avut multe de ales după ce Dr Ilekhojie și-a terminat munca, ceea ce a fost ca un vis pentru mine. Acum m-am împlinit pentru că nu trebuie să-mi fac griji pentru nimic altceva, deoarece am omul visului meu. de asemenea, puteți avea dorințele dvs. contactându-l direct pentru ajutor. prin e-mailul său: gethelp05@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  73. Aproape că mi-am pierdut căsnicia când am văzut-o pe soția mea transformându-se într-o străină totală și părăsind copiii și pe mine. Eram atât de furioasă știind că făcusem tot posibilul pentru a mă asigura că îmi susțin căsnicia ca tată și soț. Luptele teribile pe care le-am avut m-au traumatizat și nu puteam funcționa corect ca bărbat. Am continuat să încerc să aflu ce a făcut-o să facă ceea ce a făcut, ceea ce m-a făcut să contactez Dr. Isikolo. Am fost surprins să am aflat că era sub o manipulare uriașă din partea unui bărbat care a vrut să-mi strice căsnicia cu ea și să o ia de lângă mine. Dr. Isikolo a trebuit să intervină și să remedieze problema, asigurându-se astfel că a fost salvată de ghearele farmecului magic întunecat pe care l-au folosit asupra ei. Știind că am reușit să-mi adun din nou familia cu ajutorul doctorului Isikolo îmi dă bucurie și îi sunt pentru totdeauna recunoscător. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    ОтветитьУдалить
  74. SALUT TUTUROR SUNT AGNES SCHULZ DIN BERLIN, VREAU SĂ DAU MĂRTUIREA UNUI VORGITOR CARE M-A READUS SOȚUL MEU DUPĂ 2 ANI DE SEPARARE, ÎL NUMELE ESTE DOCTOR OGUNDELE, ÎL PUTEȚI CONTACTA ȘI PE EMAILUL SAU: OGUNDELETEMPLEOFSOLUTION@GMAIL.COM NUMĂRUL DE E-MAIL: +27638836445. AJUTĂ-MĂ ÎI MULȚUMESC CĂ MI-A READUCIT SOȚUL ÎN 24 DE ORE.

    ОтветитьУдалить
  75. Căsnicia mea de 23 de ani, binecuvântată cu doi copii drăguți de care nu mă pot lipsi, a fost ruptă pentru că soția mea a spus că ar trebui să ne despărțim și mi-a înmânat documentul de divorț și data de judecată a fost deja fixată, am fost confuz și pentru următoarele 4 luni a fost un iad pentru mine pentru că am găsit toate mijloacele pentru a rezolva problema, dar soția mea nu mă asculta. Într-o zi, citeam câteva bloguri referitoare la problemele conjugale și la cum să le rezolv, când am văzut o doamnă vorbind despre doctorul Ajayi, spunând că este un bărbat bun care a ajutat-o ​​să se stabilească cu bărbatul ei după 9 luni de separare. Am avut nevoie de ajutor, așa că i-am copiat contactul lăsat de Doamnă, i-am scris doctorului Ajayi și i-am explicat situația din casa mea. M-a făcut să înțeleg că fosta mea soție este cea din spatele problemelor mele și trebuie doar să-mi elibereze soția din strânsoarea lui și ea va reveni în fire. Am făcut tot ce mi s-a spus să fac, deși am fost sceptic în toate astea, dar după ce totul s-a terminat, atitudinea soției mele față de mine a început să se schimbe și a anulat Divorțul. Astăzi îmi revin familia, datorită Dr. Ajayi, sunt recunoscător. Dacă aveți ceva deranjant și doriți o soluție, Dr Ajayi este ultima ta oprire. WhatsApp/viber: +2347084887094

    ОтветитьУдалить
  76. Nu pot spune destule pentru a depune mărturie și pentru a acorda un milion de credit doctorului Lukas pentru că m-a ajutat să salbesc situația care mi-a rupt căsnicia. Soția mea s-a despărțit de mine pe motiv de minciuni și manipulări pe care nu le-am făcut sau intenționam niciodată. Nu a existat niciodată o dată când mi-am pierdut scutul sau nu am reușit să o conduc corect, dar au existat prea mulți oameni greșiți în jurul ei care m-au manipulat să mă vadă mai puțin bărbat și să creadă că nu merit dragostea și supunerea ei și asta a făcut-o să plece. Am făcut tot ce am putut și nu am putut, așa că a trebuit să contactez Dr. Lukas, care a rezolvat problemele pe care le aveam cu ea. Este o bucurie că îmi am familia înapoi și cred atât de mult că bucuria și fericirea vor fi pentru totdeauna. Toate acestea au fost realizate cu ajutorul doctorului Lukas, iar manifestarea rezultatului lucrărilor sale nu depășește niciodată 2 zile. e-mail-i prin okukutemple@gmail.com sau informațiile lui de contact de care ai putea avea nevoie, de asemenea. Contact WhatsApp: +44-7469341745

    ОтветитьУдалить
  77. Mi s-a frânt inima când soțul meu m-a părăsit și s-a mutat în Noua Zeelandă pentru a fi cu o altă femeie. Am simțit că viața mea s-a terminat și copiii mei au crezut că nu-și vor mai vedea niciodată tatăl. Am încercat să fiu puternică doar pentru copii, dar nu am putut controla durerile care îmi chinuiau inima. Viața mea a fost plină de necazuri și dureri pentru că soțul meu a fost singurul bărbat cu care am fost vreodată. Am încercat multe opțiuni, dar el nu s-a întors, până când am întâlnit un prieten care m-a îndrumat către doctorul Ilekhojie, care m-a ajutat să-mi aduc înapoi soțul după ritualul său de reconciliere. Amândoi trăim fericiți acum și lucrurile s-au îmbunătățit mult în căsnicia noastră. Acest om este puternic și te poate ajuta. Aici contactul lui. Sună-l/WhatsApp la: +2348147400259 Sau e-mail-i: (gethelp05@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  78. Criza conjugală prin care treceam a ajuns și s-a terminat când s-a implicat doctorul Isikolo. La fel ca toate celelalte cupluri de acolo, am avut diferențele noastre și mă asigur că am făcut tot posibilul să o conduc corect, să o îngrijesc pe ea și pe copiii mei și, de asemenea, să îi protejez. Am făcut amândoi sacrificii pentru a ne asigura că supraviețuim uniunii până când ea a început să se comporte și a avut în mod deliberat atâtea lupte cu mine. Casa a devenit neplăcută pentru toți ceilalți, inclusiv pentru copiii mei. A fost manipulată de o prietenă care a divorțat și a vrut să-mi strice și căsnicia. A trebuit să-l contactez pe Dr. Isikolo și el a răspuns și a făcut tot posibilul pentru a pune capăt problemelor.El a restabilit dragostea și conexiunea dintre noi și pot să-mi dau seama acum că orice iluzie în care se afla soția mea a luat-o și acum este o femeie mai bună. Rezultatul a ceea ce a făcut Dr. Isikolo pentru mine, care sa manifestat după două zile, a fost ceea ce m-a uimit. Eu și familia mea rămânem recunoscători.Fac un apel către oricine are nevoie de ajutor pentru a-și rezolva relațiile și problemele conjugale să contacteze Dr. Isikolo, deoarece soluția este sigură. E-mailul lui: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    ОтветитьУдалить
  79. ÎL AM ÎNAPOI pe fostul meu CU SOLUȚIA DE LA Dr Lukas. Am intrat în contact cu Dr. Lukas printr-o mărturie scrisă despre el și, de asemenea, am întâlnit multe mărturii despre modul în care îi ajută pe alții cu viața lor. Să te întorci cu un fost este unul dintre cele mai intime sentimente pe care mulți oameni le-ar plăcea să le experimenteze, mai ales că acele amintiri cu fostul nostru ne întunecă mereu mintea când altcineva face unele dintre acele lucruri pe care le făcea fostul nostru. Am fost părinte singur timp de aproape 6 ani și, deși fostul meu soț era departe de copiii mei, încă îmi doresc să se întoarcă într-o zi la mine. Acest vrăjitor pe care l-am întâlnit, cunoscut sub numele de Dr. Lukas, m-a ajutat cu dorințele mele și sunt bucuros să spun că m-am întors cu fostul meu soț. Rezultatul s-a manifestat timp de 48 de ore, când m-a asigurat, iar dragostea și conexiunea pe care le-am împărtășit au fost restaurate uimitor. Dacă doriți să vă întoarceți cu succes cu fostul dvs., contactați acest minunat vrăjitor cu numărul său de apel/WhatsApp +44-7469341745 sau e-mail-i prin: okukutemple@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  80. S-a întâmplat să fiu neputincios și abătut aproape un an când soțul meu m-a părăsit din cauza unor probleme conjugale pe care le-am întâlnit după 5 ani de dragoste și fericire. Am făcut tot ce am putut pentru a-mi salva căsnicia și nimic nu a funcționat până când doctorul Ilekhojie mi-a venit în ajutor. M-a ajutat și dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit cu bărbatul meu au fost restaurate și mai uimitor. Știu că sună ciudat dacă într-adevăr poate ajuta pe cineva, dar este 100% garantat că nu te va dezamăgi atunci când te asigură că vei avea rezultatele dorite după câteva zile. El te poate ajuta și pe tine dacă ești dispus să-i oferi șansa să facă acest lucru. Trimiteți-i un e-mail acum prin: gethelp05@gmail.com sau WhatsApp +2348147400259

    ОтветитьУдалить
  81. Îi sunt foarte recunoscător DR WALE pentru că mi-a adus soția care m-a părăsit pentru un alt bărbat, în acel moment soția mea M-a părăsit Am crezut că am pierdut totul până când un prieten de la locul meu de muncă mi-a recomandat unui mare vrăjitor numit DR WALE, i-am trimis un mesaj și i-am spus durerea prin care treceam, așa că mi-a spus că totul va fi bine, s-a rugat pentru mine și, de asemenea, mi-a dat un sfat foarte simplu și a fost foarte optimist pentru mine. instrucțiunile de urmat și am făcut tot ce mi-a spus el să fac. Spre cea mai mare surpriză a mea și în câteva săptămâni, soția mea s-a întors acasă cerșindu-mi iertare, am fost atât de fericit pentru că îmi iubesc femeia atât de mult, promit să împărtășesc lumii această mărturie miraculoasă a mea... poți contacta contactul lui de mai jos... sunt atât de recunoscător și Dumnezeu va continua să te binecuvânteze DR WALE. WhatsApp/Viber/Telegramă: +2347054019402 SAU E-mail: drwalespellhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  82. Mă bucură inima să fiu aici să-i spun un cuvânt de mulțumire doctorului Isikolo.
    Nu m-am gândit niciodată că voi putea să-mi văd căsnicia funcționând din nou, în ciuda faptului că totul a funcționat deja împotriva mea, doctorul Isikolo a venit în ajutorul meu. Am avut o problemă în casa mea care l-a făcut pe soțul meu să plece și eram deja însărcinată și mi-a devenit greu să mă descurc fără el în viața mea. Familia lui m-a susținut de-a lungul timpului, dar nimeni nu ne-a putut ajuta să ne reunească, cu excepția doctorului Isikolo, care mi-a răspuns la momentul în care aveam cea mai mare nevoie de ajutor. A rezolvat problema și soțul meu s-a întors acasă la mine imediat după 48 de ore pentru că încă locuia în același oraș cu mine. Este destul de uimitor când găsești ajutor acolo unde ai crezut cel mai puțin că poți primi ajutor. Încă o dată, îți mulțumesc Dr. Isikolo pentru tot ceea ce faci pentru a ajuta oamenii care au mare nevoie de asistență.Trimiteți-i un e-mail la isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la +2348133261196

    ОтветитьУдалить
  83. Am început să observ un comportament ciudat de la soțul meu și câteva săptămâni mai târziu, am aflat că soțul meu vede pe cineva la locul lui de muncă. A început să vină târziu acasă de la serviciu și cu greu petrece timp suplimentar cu mine sau cu copiii. Uneori iese și nici măcar nu se întoarce acasă timp de aproximativ o săptămână. Am devenit foarte îngrijorat și am avut nevoie de ajutor urgent pentru a-mi salva căsnicia. În timp ce răsfoiam pe internet într-o zi, am dat peste un site web care sugera că Dr Ilekhojie poate ajuta la rezolvarea problemelor conjugale și la restabilirea relațiilor. L-am contactat, mi-a spus că altcineva a rupt legătura dintre mine și soțul meu și a optat să facă un ritual de împăcare pentru a o repara. Am oferit tot ce mi-a cerut și în 3 zile, soțul meu a început să petreacă atât de mult timp acasă și chiar m-a scos într-o seară doar noi doi. De atunci, totul a revenit la normal și familia mea este din nou fericită. Toate mulțumim Dr. Ilekhojie. Contactează-l pentru ajutor. E-mailul lui/ gethelp05@gmail.com și Whatsapp: +2348147400259

    ОтветитьУдалить
  84. Eu și soția mea am avut o neînțelegere care a dus la o luptă uriașă și ea a plecat de acasă și s-a întors la casa tatălui ei. Mi-am lăsat emoțiile să aibă tot ce e mai bun din mine și am rămas permanent departe de ea. Lucrurile s-au înrăutățit când a început să se vadă cu un alt bărbat și nu am știut niciodată despre asta. Am încercat să rezolv problema și să o fac să se întoarcă acasă și nu s-a mai întors niciodată. Am aflat mai târziu tot ce s-a întâmplat și am decis să caut ajutor pentru a-mi remedia căsătoria cu ea, ceea ce m-a făcut să contactez Dr. Isikolo. Așa cum era de așteptat, a lucrat pentru mine și problema a fost rezolvată și m-am reunit cu soția mea. S-a întors acasă imediat după 48 de ore, așa cum a promis dr. Isikolo. Îi sunt mereu îndatorat pentru că a rezolvat problema pe care am avut-o în căsnicia mea. Vă rugăm să-l contactați pentru ajutor rapid și urgent, trimiteți-i un e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau WhatsApp-i la: +2348133261196

    ОтветитьУдалить
  85. Mi-am pierdut căsnicia după 2 ani și a fost o experiență îngrozitoare pentru mine. Soția mea ne-a părăsit pe mine și pe fiul meu și totul s-a întâmplat dincolo de controlul meu și nu am știut niciodată că puțini oameni din jurul meu mi-au proiectat soția și au întors-o împotriva mea doar pentru că aleg să-mi construiesc familia și să mă concentrez mai mult pe ea. A trebuit să caut ajutor pentru că știu că nu am făcut nimic pentru ca căsătoria mea să se prăbușească. Dr Isikolo m-a ajutat și mi-au fost dezvăluite multe despre ceea ce s-a întâmplat. A făcut o vrajă de reuniune de dragoste care ne-a legat pe soția mea și pe mine și întregul rău la făcut familia mea împotriva mea a fost dezvăluit. Sunt recunoscător că casa mea s-a întors mai fericit ca niciodată și toată aprecierea merge către doctorul Isikolo, deoarece într-adevăr mi-a rezolvat problemele imediat după 48 de ore.e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    ОтветитьУдалить
  86. Nu m-am gândit niciodată că voi zâmbi din nou după ce soțul meu m-a lăsat cu doi copii timp de peste un an. Toate eforturile de a-l aduce înapoi au eșuat și am avut probleme să cădem de acord cu orice. Teama mea era că nu o să-l mai văd până nu am întâlnit pe internet o doamnă pe nume Dora care mi-a spus despre lucrările grozave ale doctorului Ilekhojie care au ajutat atât de mulți oameni cu același caz ca al meu. Mi-a dat contactul lui și am vorbit imediat cu el. Dr Ilekhojie m-a asigurat că este doar o legătură pierdută între noi și mi-a promis că, după ce se va face un ritual de reconciliere, legătura dintre mine și soțul meu va fi reparată și el se va întoarce de unul singur. Așa cum a promis, soțul meu a sunat a treia zi și a cerut să se întoarcă acasă. Sunt încă surprinsă până acum de acest miracol, pentru că este prea real și sunt fericit că am avut încredere în Dr. Ilekhojie să mă ajute. Îi las contactul aici pentru oricine are probleme în căsătorie sau relație. E-mail: gethelp05@gmail.com sau whatssap +2348147400259

    ОтветитьУдалить
  87. Eram încă la facultate când mi-am cunoscut logodnicul. Ne-am întâlnit destul de mult timp și am conviețuit, iar relația noastră a fost aprobată de părinții noștri. Ne-am înțeles și totul a fost perfect. A călătorit pentru un antrenament și de atunci totul nu a mai devenit niciodată bun pentru noi. Se vedea cu o doamnă acolo și tinde să se fi angajat mult în ceea ce au împărtășit și m-a lăsat afară din imagine. Am făcut tot ce am putut pentru a remedia problema, dar nimic nu a funcționat până nu am auzit despre doctorul Isikolo. L-am contactat și i-am explicat prin ce treceam și mi-a promis că mă va ajuta, ceea ce a făcut așa cum mi-a promis. Am respectat instrucțiunile pe care mi le-a dat și a rezolvat problema pe care o aveam cu logodnicul meu și acum s-a întors la mine și ne căsătorim peste o lună. Toate mulțumim doctorului Isikolo. Contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor. e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com sau trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196

    ОтветитьУдалить
  88. N-am știut niciodată că oamenii ar putea fi atât de amabili, altruiști și uimitori până când doctorul Ilekhojie m-a ajutat. Unirea mea cu soțul meu nu a durat până la un an când am început să avem atâtea probleme. Soțul meu m-a părăsit și a jurat că nu se va mai întoarce niciodată. Nu știam ce să fac cu viața mea în acel moment. A trebuit să continui să caut ajutor până când doctorul Ilekhojie mi-a venit în ajutor. După ce a făcut consultările cuvenite, mi-a fost clar că fosta soțului meu l-a tot manipulat spiritual pentru ca ea să-l poată primi înapoi. Dr Ilehojie mi-a spus tot ce trebuie să fac cu toată asigurarea pe care am respectat-o ​​și el m-a ajutat și rezultatul a fost atât de uimitor. Acum soțul meu s-a întors și trăim în căldură și fericire. Doar trimite-i prin WhatsApp +2348147400259 sau e-mail-i prin: gethelp05@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  89. .În viața noastră simplă, dragostea joacă un rol foarte specific. Acum suntem capabili să vă facem viața amoroasă sănătoasă și nu are spațiu pentru nicio problemă de tip. Toate acestea sunt posibile cu ajutorul PACEFUL HOME OF SOLUTION. M-a ajutat să fac o vrajă care l-a adus înapoi pe iubitul meu pierdut de mult timp în 48 de ore, care m-a părăsit pentru o altă femeie. îl puteți contacta și pe ( peacefulhome1960@zohomail.com ) sau WhatsApp ( +234 810 410 2662 ) . și fii fericit pentru totdeauna așa cum sunt acum cu experiența lui.

    ОтветитьУдалить
  90. Îmi încălzește inima să știu că pot veni aici și pot spune oamenilor despre Dr. DAWN, care a rezolvat problemele pe care le-am avut în căsnicia mea și tot ceea ce a făcut pentru mine a stimulat bucuria și fericirea între mine și soțul meu. Am fost devastată când aproape că mi-am pierdut soțul în favoarea unei alte femei, neștiută de mine, o doamnă făcea tot posibilul să-mi ia soțul de lângă mine. De fapt, a plecat de acasă pentru o vreme și toate eforturile pe care le-am făcut ca să-l recuperez nu au dat niciodată rezultate bune. A trebuit sa caut ajutorul dr. DAWN, care in amabilitatea sa mi-a venit repede in ajutor si a rezolvat problema pe care o aveam. Soțul meu s-a întors acasă la mine și fiica mea și acesta este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat de mult timp.
    Contactați Dr. DAWN dacă aveți nevoie de următorul ajutor,
    * Vraja de dragoste.
    * Să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine.
    *Vraja de concepere/fertilitate.
    * Câștigă vraja procesului judiciar.
    * Câștigă vraja la loterie.
    *Răzbunare/recuperează-ți banii pierduti sau vraja proprietății.
    * Vindecă orice boală/ HIV SIDA/ cancer și multe altele.
    Contactați Dr Dawn Whatsapp: +2349046229159
    E-mail: dawnacuna314@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  91. După ce am văzut o postare pe internet a lui Jenna din SUA care spunea cum a fost ajutată de Dr. DAWN, am decis să-l contactez pentru ajutor pentru că nu aveam de ales, tot ce îmi doream era să-mi recuperez iubitul și fericirea. Spre cea mai mare surpriză a mea, iubitul meu a venit acasă în genunchi că ar trebui să găsesc un loc în inima mea să-l iert, am fost cu adevărat uimit și șocat când iubitul meu a îngenuncheat cerșind iertare și să-l accept înapoi. Sunt foarte fără cuvinte și nu știu cât de mult să-mi exprim aprecierea față de tine Dr. DAWN. Ești un Dumnezeu trimis să restaureze o relație ruptă și acum sunt o femeie veselă. Datele lui de contact sunt Whatsapp +2349046229159 dawnacuna314@gmail.com

    Re

    ОтветитьУдалить
  92. Am avut parte de traume emoționale și relații eșuate. Nu există nimic mai mult în viață decât să rămânem plini de speranță chiar și atunci când ne așteptăm la ce este mai rău. Am avut noroc încă o dată când mi-am întâlnit logodnicul și el a fost tot ceea ce mi-am dorit vreodată la un bărbat. Am fost întotdeauna tratat corect de el și am crezut mereu că vom ajunge împreună. Fără să-mi știe că diavolul lovise chiar înainte ca dorințele mele să fie îndeplinite. Mi-a fost luat de o altă cățea și a fost un iad pentru mine să știu că mă părăsise. Eram atât de sigur că nu a făcut-o cu mintea limpede pentru că totul pare premiat când s-a întâmplat. Așa că a trebuit să caut ajutor și l-am găsit pe dr isikolo care mi-a dezvăluit că bărbatul meu a fost hipnotizat cu farmece de către respectiva doamnă. A lucrat pentru mine și l-a adus pe bărbatul meu înapoi la mine și acum ne-am întors din nou. Nu pot fi suficient de recunoscător știind că tot ceea ce a promis Dr. Isikolo s-a împlinit și știind că rezultatul lucrărilor sale se manifestă după 48 de ore. Fără minciuni despre tot ce veți auzi vreodată despre el și despre ceea ce face. Contactează-l acum dacă este nevoie și fii pe deplin sigur că nu te va dezamăgi. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp prin +2348133261196 sau e-mail-ul lui Doctor Isikolo prin: isikolosolutionhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  93. Am avut o relație dificilă cu soțul meu în trecut, ceea ce a dus la divorțul de primul meu soț. Amintirile despre soțul meu erau încă în mine și mi-am dat seama cât de mult îl iubeam și mi-a fost dor de el. Am plâns amar în noaptea aceea, gândindu-mă că l-am pierdut pe bărbatul pe care îl iubisem atât de mult. Am cerut sfaturi despre ce să fac și o prietenă de-a mea mi-a dat un contact cu Dr. Ilekhojie. L-am consultat pentru că a ajutat mulți oameni să se împace. În doar 4 zile, am avut o întâlnire cu rugăciunile sale de reconciliere spirituală și totul s-a schimbat în bine în viața mea. Acum trăiesc fericită din nou cu soțul meu și plănuim să ne reînnoim jurămintele și să ne căsătorim din nou. Mărturisesc astăzi că Dr. Ilekhojie este soluția la toate problemele dintr-o relație sau căsnicie destrămată. Contactați-l pentru soluții la orice problemă. Pe Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mailul său: gethelp05@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  94. Pierderea bucuriei și a fericirii pe care le-am împărtășit cu soția mea atâția ani m-a spulberat și m-a lăsat incomplet ca bărbat. Am crezut că fac totul bine și că o conduc în direcția corectă până când viața și problemele ei s-au întâmplat și ea m-a părăsit. De atâtea ori am încercat să rezolv problemele, dar nimic nu a funcționat și, în acest moment, a plecat într-un alt oraș, ceea ce a făcut mai dificil să o recâștige. Am urât faptul că a trebuit să las neînțelegerile pe care le-am avut să devină o rădăcină majoră a despărțirilor noastre. A trebuit să-l contactez pe Dr. Lukas, care m-a luat și m-a ajutat să rezolv problemele. a fost într-adevăr o experiență minunată și doctorul Lukas face minuni și pentru a încununa totul, soția mea s-a întors acasă la mine și fiica mea și de data aceasta cred atât de mult că dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit sunt acum pentru totdeauna și nimic nu ne va rupe vreodată. Contactați Dr. Lukas dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă rezolva problemele cu soțul/soția. Contactul său WhatsApp: +44-7469-341745 sau e-mail-i prin: okukutemple@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  95. Numele meu este Mihaela Jericho. Din respect pentru tine și vrăjile tale, trebuie să fac cunoscută tuturor această mărturie. Am fost la alți vrăjitori fără să văd niciun rezultat. Mi-am dorit doar să vin la tine mai devreme, am primit tot ce este mai bun de la tine. Fostul meu soț a fost plecat de peste un an și am fost peste tot și alți vrăjitori pentru ajutor, dar niciun rezultat până când prietenul meu mi-a prezentat dr. Akharia. După ce s-a terminat Vraja de dragoste, am primit în sfârșit un telefon de la el. Vrăjile lui au făcut minuni și soțul meu s-a întors plin de dragoste. A fost ca un miracol! S-a întors brusc cu flori spunând că ar trebui să-l iert, am fost cu adevărat uluit și șocat când soțul meu a îngenuncheat cerându-mi iertare pentru ca să-l accept înapoi.. Sunt foarte lipsit de cuvinte și vesel, ești un Dumnezeu trimis mie și întregii mele familii... Și acum sunt încă o dată o femeie. Mulțumesc mult Dr Akharia. Pentru toți cei care caută un adevărat vrăjitor, contactați dr Akharia pe e-mail: doctorakharia@gmail.com , WhatsApp +2347014241417

    ОтветитьУдалить
  96. După ce am fost în relație cu el de șapte ani, s-a despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar. Mi-am dorit atât de mult înapoi din cauza dragostei pe care o am pentru el și l-am implorat cu tot, am făcut promisiuni dar a refuzat. Am contactat un vrăjitor numit DR ISIKOLO care m-ar putea ajuta să fac o vrajă pentru a-l aduce înapoi, dar eu sunt genul care nu a crezut niciodată în vrajă, nu am avut de ales decât să încerc, i-am trimis vrăjitorului prin poștă și mi-a spus că nu este nicio problemă că totul va fi bine înainte de două zile, că fostul meu se va întoarce la mine înainte de trei zile, a făcut vraja și surprinzător a fost în a doua zi. M-a sunat fostul meu și am rezolvat diferențele și suntem fericiți împreună acum. Oricine ar putea avea nevoie de ajutorul vrăjitorului și puteți trimite un e-mail la: isikolosolutionhome@gmail.com sau îi puteți suna/scrie mesaj prin WhatsApp la: +2348133261196.

    ОтветитьУдалить
  97. Mi-am pierdut căsnicia și casa frumoasă, distrusă de nefericire, văzându-mi pe soția plecând din cauza minciunilor cu care era hrănită și a nesiguranțelor care nu au fost niciodată adevărate. Am jurat de la început să nu fiu niciodată un trișor și m-am susținut pentru a mă asigura că îmi construiesc o casă fericită, dar, din păcate, ea nu a avut niciodată suficientă încredere în mine. Am rătăcit luni de zile încercând să o recuperez și am căutat ajutor din diverse surse, inclusiv din intervenția familiei ei, dar nu am avut niciodată succes. Am intrat în contact cu dr. Ilekhojie, de care mă îndoiam mai devreme, când am luat legătura cu el. A trebuit să păstrez speranța vie și să respect procedurile așa cum mi-a explicat totul. M-a asigurat de întoarcerea ei, care s-a întâmplat după 3 zile și încă nu găsesc cuvinte pentru a exprima cât de fericit și de recunoscător sunt, știind că fiul meu și că o am pe mama lui acasă. Îți mulțumim Dr. Ilekhojie pentru că ne-ai adus fericirea în viețile noastre. Aveți nevoie de ajutor, luați legătura cu acest minunat Dr Whatsapp +2348147400259 sau prin e-mailul său: gethelp05@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  98. În viață este bine, apreciem ceea ce ai, este bine să-ți apreciezi partenerul. Asta s-a întâmplat anul trecut, Partenerul meu a fost bun și drăguț cu mine, dar am început să observ un comportament murdar de la el. Când l-am observat, mi-am spus că acesta nu este bărbatul meu. Pentru că de fiecare dată când eu și omul meu intrăm în vreo ceartă, nu o ducem a doua zi, vorbim despre asta și ne liniștim imediat și rămânem din nou fericiți. dar acum observ că nu mai era același lucru, a început să doarmă afară cu ceva ce nu a mai făcut niciodată înainte, deoarece toate acestea îmi deranjează mintea, așa a fost motivul în care în această zi bună, în timp ce treceam prin internet, am văzut o postare despre DR WALE despre cum a ajutat mulți oameni să restabilească căsătoria și relația rupte acolo. Când am luat legătura cu DR WALE, el a verificat pentru mine și a văzut că o altă doamnă l-a legat pe bărbatul meu pentru ca el să nu aibă timpul meu și să mă trateze rău. Când DR WALE mi-a spus asta, am fost șocat și surprins, l-am întrebat pe DR WALE care este soluția pe care a spus că avem nevoie pentru a-mi dezlega bărbatul de farmec, astfel încât să se poată elibera să se întoarcă drăguț cu mine. Așa a făcut DR WALE toate lucrurile necesare care trebuiau făcute pentru mine. În timp ce scriu asta, omul meu se poartă acum bine cu mine. A părăsit-o pe cealaltă fată. De asemenea, amândoi așteptăm și primul nostru copil. Toate datorită lui DR WALE. Îl poți contacta prin WhatsApp/Viber: +2347054019402 SAU pe e-mail: drwalespellhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  99. Nu am știut niciodată că-mi pot aduce logodnicul înapoi până când l-am contactat pe doctorul Isikolo care m-a ajutat. Am avut o neînțelegere teribilă cu bărbatul meu și am mers pe căi diferite. Eram dezamăgit emoțional și nu știam ce să fac pentru a ajuta situația. Așa că am ajuns să știu despre Dr. Isikolo. L-am contactat și l-am cerut să mă ajute cu problemele mele. Mi-a spus tot ce trebuia să știu și să înțeleg și am respectat procedurile și până la urmă a rezolvat problema pentru mine, iar acum eu și logodnicul meu suntem din nou împreună și știu că ne vom căsători în curând. Nu ar fi fost posibil dacă doctorul Isikolo nu m-a ajutat așa cum am promis. Rezultatul muncii sale se manifestă cu siguranță după 48 de ore și este garantat 100%. Este vizibil pentru mine să văd efectul rezultatului a tot ceea ce a făcut pentru mine și, cu adevărat, dragostea și afecțiunea dintre eu și logodnicul meu sunt restaurate pe deplin și mă bucură inima că nu l-am lăsat pe nimeni de acolo. El te poate ajuta la fel de bine dacă te adresezi la el acum. Trimite-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau e-mail: isikolosolutionhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  100. Viața mea s-a schimbat complet în 48 de ore. Mă pot vedea în oglindă și pot zâmbi. Am încredere în mine și în abilitățile mele pentru prima dată după luni de zile. Îl am pe soțul meu înapoi în viața mea cu ajutorul Dr. Ilekhojie. A fost o lungă căutare de ajutor și atât de multe sacrificii, dar sunt fericită că îl am pe Frenkie înapoi. Mi-a luat 2 zile să obțin rezultatele promise de Dr. Ilekhojie și nu m-a dezamăgit. Sunt dovada vie a ceea ce poate face Dr. Ilekhojie. Doar tu ai putut să te ții de cuvânt și promisiune. Contactează-l pe Dr. Ilekhojie dacă ai nevoie de ajutor. WHATSAPP/SUNĂ prin +2348147400259 sau prin e-mail la gethelp05@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  101. Pierderea bucuriei și fericirii pe care le-am împărtășit cu soția mea atâția ani m-a distrus și m-a lăsat incomplet ca bărbat. Am crezut că fac totul bine și că o îndrumăm în direcția corectă abia după ce viața și problemele ei au apărut și ea m-a părăsit. De atâtea ori am încercat să rezolv problemele, dar nimic nu a funcționat, iar în acel moment ea a plecat în alt oraș, ceea ce a făcut mai dificilă recâștigarea ei. Am urât faptul că a trebuit să las neînțelegerile pe care le-am avut să devină o rădăcină majoră a despărțirilor noastre. A trebuit să-l contactez pe Dr. Lukas, care m-a ajutat să rezolv problemele. A fost într-adevăr o experiență minunată, iar Dr. Lukas face minuni și, pe deasupra, soția mea s-a întors acasă la mine și la fiica mea și de data aceasta cred cu tărie că dragostea și fericirea pe care le-am împărtășit sunt acum pentru totdeauna și nimic nu ne va rupe vreodată. Contactați-l pe Dr. Lukas dacă aveți nevoie de ajutor pentru a vă rezolva problemele cu soțul/soția dumneavoastră. Contactul lui pe WhatsApp: +44-7469341745 sau trimiteți-i un e-mail la adresa: okukutemple@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  102. Eram încă la facultate când l-am cunoscut pe logodnicul meu. Am fost împreună destul de mult timp și am concubinat, iar relația noastră a fost aprobată de părinți. Ne-am înțeles bine și totul a fost perfect. El a călătorit pentru niște cursuri de pregătire și de atunci nimic nu a mai fost bine pentru noi. Se întâlnea cu o doamnă de acolo și tindea să se dedice mult celor pe care le împărtășeau și m-a lăsat pe mine deoparte. Am făcut tot ce am putut să rezolv problema, dar nimic nu a funcționat până nu am auzit de Dr. Isikolo. L-am contactat și i-am explicat prin ce treceam, iar el a promis că mă va ajuta, ceea ce a și făcut. Am urmat instrucțiunile pe care mi le-a dat și a rezolvat problema pe care o aveam cu logodnicul meu, iar acum s-a întors la mine și ne căsătorim peste o lună. Toate acestea datorită Dr. Isikolo. Contactați-l acum dacă aveți nevoie de ajutor. Trimiteți-i un e-mail la adresa isikolosolutionhome@gmail.com sau trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196.

    ОтветитьУдалить
  103. Soțul meu, cu care mi-am construit viața timp de 23 de ani, m-a părăsit pe mine și pe copii fără un cuvânt. Totul s-a prăbușit peste mine și am apelat la cei dragi, dar nimeni nu m-a putut ajuta. A venit un moment dat când a depus cererea de divorț, chiar dacă nu aveam probleme și nu ne certam niciodată din cauza unor dezastre. Dr. Isikolo a venit în ajutorul meu și a rezolvat problema pe care o aveam cu soțul meu. Ne-a reunit din nou și s-a întors acasă la noi. Într-adevăr, viața este misterioasă și nu am crezut niciodată că voi trăi prin ce am trecut, dar totul datorită Dr. Isikolo, care a lucrat pentru mine și m-a asigurat de rezultate pozitive după 48 de ore, care într-adevăr s-au întâmplat așa cum a promis. De asemenea, vă poate rezolva problemele dacă îl contactați acum. Trimiteți-i un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196 sau prin e-mail la adresa isikolosolutionhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить
  104. Am avut experiențe dificile și oribile în relațiile mele anterioare și am așteptat să-l cunosc pe soțul meu, iar după ce ne-am întâlnit, ne-am îndrăgostit și ne-am căsătorit. După doi ani de căsnicie, s-a schimbat și a început să se comporte ciudat și, în cele din urmă, m-a părăsit pe mine și pe fiul nostru. Am făcut tot ce am putut să-l aduc înapoi, dar totul a fost în zadar. Am aflat comentariile și ce spunea toată lumea despre Dr. Isikolo. L-am contactat și mi-a răspuns și mi-a oferit tot efortul și sprijinul pentru a face ca mariajul meu să funcționeze din nou. El a fost cel care mi-a spus că soțul meu mi-a fost luat de o altă femeie și a făcut o vrajă de reuniune a iubirii care ne-a reunit, revenind acasă la mine și la băiatul meu. Într-adevăr, nimeni nu a mințit despre Dr. Isikolo și faptele sale bune. Soțul meu s-a întors acasă la 48 de ore după ce a făcut treaba așa cum a promis. Contactați-l acum și fiți siguri că vă va ajuta. Va trebui să-i trimiteți un e-mail acum la adresa: isikolosolutionhome@gmail.com sau să-i trimiteți un mesaj pe WhatsApp la +2348133261196.

    ОтветитьУдалить
  105. Dr. Lukas a făcut o treabă excelentă pentru mine după ce m-a ajutat să-mi recuperez soția. Dr. Lukas și-a folosit vraja puternică pentru a-mi aduce un zâmbet pe față, aducând-o înapoi pe femeia mea cu ajutorul vrăjii sale. La început am crezut că visez când soția mea s-a întors la mine în genunchi, implorându-mă să o iert și să o accept înapoi, și chiar și de atunci mă iubește mai mult decât m-am așteptat vreodată. Așa că mi-am făcut un jurământ că voi anunța lumea despre Dr. Lukas, pentru că este un om minunat. Tot ce am făcut a fost să mă supun, iar el m-a ajutat și am obținut rezultatul în 48 de ore, ceea ce încă mă uimește până astăzi. Aveți probleme în relația dumneavoastră? Partenerul dumneavoastră s-a despărțit de dumneavoastră și încă îl iubiți și îl doriți înapoi? Aveți probleme financiare? Sau aveți nevoie de ajutor de orice fel, contactați-l pe Dr. Lukas astăzi, pentru că vă garantez 100% că vă va ajuta așa cum m-a ajutat și pe mine. Adresa de e-mail a Dr. Lukas este: okukutemple@gmail.com și, de asemenea, contactul său pe WhatsApp +44-7469341745

    ОтветитьУдалить
  106. Am avut o relație dificilă cu soțul meu în trecut, ceea ce a dus la divorțul de primul meu soț. Amintirile despre soțul meu erau încă în mine și mi-am dat seama cât de mult îl iubeam și mi-a fost dor de el. Am plâns amar în noaptea aceea, gândindu-mă că l-am pierdut pe bărbatul pe care îl iubisem atât de mult. Am cerut sfaturi despre ce să fac și o prietenă de-a mea mi-a dat un contact cu Dr. Ilekhojie. L-am consultat pentru că a ajutat mulți oameni să se împace. În doar 4 zile, am avut o întâlnire cu rugăciunile de reconciliere spirituală cu el și totul s-a schimbat în bine în viața mea. Acum trăiesc fericită din nou cu soțul meu și plănuim să ne reînnoim jurămintele și să ne căsătorim din nou. Mărturisesc astăzi că Dr. Ilekhojie este soluția la toate problemele dintr-o relație sau căsnicie destrămată. Contactați-l pentru soluții la orice problemă. WhatsApp +2348147400259 sau vizitați site-ul său web https://gethelps.online

    ОтветитьУдалить
  107. Cu experiența mea de lucru cu Dr. Isikolo, am ajuns la concluzia că există oameni foarte buni și onești care pot face tot posibilul pentru a rezolva orice problemă ai avea, chiar și atunci când nu le cunoști vizibil sau nu le vezi în persoană. Mi-am pierdut căsnicia pentru că nu am putut înțelege pe deplin ce înseamnă să conduci o femeie corect și să accept faptul că sunt bazate pe un mod pe care noi, bărbații, nu-l putem înțelege niciodată. A trebuit să cer ajutorul Dr. Isikolo știind că soția mea este o femeie bună pe care nu o pot despărți altcuiva. A fost o situație dificilă pentru mine și mi s-au dezvăluit prea multe lucruri în timp ce mă ajuta să rezolv problemele, iar efectul l-am văzut după doar 48 de ore, deoarece m-a asigurat că soția mea s-a întors acasă. Dr. Isikolo este cea mai bună opțiune pe care o poți alege pentru a restabili dragostea și conexiunea dintre tine și partenerul tău, pentru a-i aduce înapoi în viața voastră și a fi fericiți împreună pentru totdeauna. Îl poți suna/trimite un mesaj prin WhatsApp +234-8133261196 sau îi poți trimite un e-mail la adresa isikolosolutionhome@gmail.com

    ОтветитьУдалить